În cadrul ultimeiședințe
a Consiliului Consultativ a fost dezbătut proiectul de decizie privind regimul
de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale. Decizia care
urmează a fi adoptată abrogă actuala decizie și instituie un nou cadru de
reglementare, ca urmare a modificărilor legislative și a evoluțiilor
tehnologice electronice din ultimii ani de pe piața serviciilor poștale.
Principalele modificări ale deciziei
Proiectul de deciziemodifică limita de greutate a
coletelor, în acord cu reglementările în materie, de la 50 kg la 31,5 kg, și
clarifică punctual situația persoanelor care revând serviciile poștale prestate
de un furnizor de servicii poștale, inclusiv
prin intermediul unor aplicaţii informatice disponibile pe o pagină de internet.
De asemenea, decizia actualizează lista serviciilor poştale, categoria
serviciilor poştale reglementate distinct în afara sferei serviciului universal
fiind restrânsă prin eliminarea serviciului schimbare destinație, întrucâtîn
prezent acest tip de serviciunu mai este prestat de către furnizori conform
particularităților stabilite în actualul regim de autorizare generală privind
furnizarea serviciilor poștale. Trebuie menționat faptul că, deși acest
serviciu nu se va mai regăsi individualizat distinct ca serviciu poștal
principal, va putea fi furnizat în continuare ca o caracteristică suplimentară
a altui serviciu poștal.
Conform prevederilor
legale privind simplificarea procedurilor administrative în relația dintre
beneficiarii de servicii publice și administrația publică,
solicitanții/furnizorii înregistrați în România nu vor avea obligația să
transmită unele documente, în măsura în care Autorității i se permite
accesarea, respectiv verificareainformaţiilor necesare identificării acestora
și a reprezentantului legal, în bazele de date administrate de alte autorităţi
sau instituţii publice.
Transmiterea documentelor între ANCOM și furnizori, în contextul
digitalizării, se va realiza printr-o modalitate unică de comunicare, rapidă și
facilă, respectiv prin intermediul poștei electronice.
Totodată, actul normativ stabilește noi reguli și condiții pentru:
livrarea trimiterilor poștale pe baza unui cod alfanumeric (cod PIN) sau
a semnăturii pe PAD și încadrarea acestor metode ca modalități suplimentare de
identificare a destinatarului, la livrare;
furnizorii a căror activitate constă exclusiv în revânzarea serviciilor
poștale, inclusiv prin intermediul unor aplicații informatice disponibile pe o
pagină de internet;
utilizarea sistemelor automate de colectare/livrare a trimiterilor
poștale (lockere), prin reglementarea unor termene minime de păstrare la
lockere în vederea ridicării trimiterii poștale, a unei proceduri de informare
a utilizatorului cu privire la sosirea trimiterii poștale, avizarea în caz de
neridicare a trimiterilor poștale, marcarea acestora etc.
Decizia stabilește termenele până la care furnizorii de servicii poștale
vor trebui să transmită ANCOM informări în legătură cu:
condițiile generale privind furnizarea serviciilor poştaleactualizate în
conformitate cu modificările şi completările propuse prin proiectul deciziei
supus consultării publice, până la data de 1 iulie 2024;
mărcile ori denumirile comerciale utilizate pentru furnizarea serviciilor
poştale, până la data de 15 martie 2024;
datele de contact necesare unei comunicări eficiente în ceea ce privește soluţionareareclamaţiilor
primite de la utilizatori, până la data de 15 martie 2024;
rețeaua poștală (puncte de acces/contact fixe deservite de personal,
sisteme automate de colectare/livrare, alte clădiri aparținând rețelei poștale),
până la data de 15 aprilie 2024.
Proiectul de decizie dezbătut urmează a fi adoptat și transmis spre publicare
în Monitorul Oficial al României, intrarea în vigoare fiind stabilită la data
publicării.
ANCOM
este institutia care promoveaza interesele utilizatorilor de servicii prin
promovarea concurentei si inovatiei pe pietelecomunicatiilor electronice si
serviciilor postale, administrarea pro-competitiva a resurselor limitate
(spectru radio, resurse de numerotatie si resurse tehnice
asociate), incurajareainvestitiilor eficiente in retele si infrastructuri
si promovarea conectivitatii ultrarapide. Pentru mai multe detalii despre
activitatea ANCOM vizitatiwww.ancom.ro,www.portabilitate.ro si www.veritel.ro. Pentru a testa si monitoriza
calitatea serviciului de internet, accesatiwww.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu
semnal mobil a localitatilor, drumurilor nationale si judetene din
Romania, accesatiwww.aisemnal.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu