Recenta
lansare, în cadrul Galei Excelenței în UPT, a Research Report, raportul
cercetării desfășurate în UPT în anul 2022, a reprezentat un bun prilej de
bilanț și reflecție asupra importanței pe care instituția o acordă acestei
activități.
De altfel, încă de la
înființarea Politehnicii timișorene, cercetarea a ocupat un rol important, rol pe care l-a păstrat pe întreg parcursul existenței sale, de peste 100 de ani. Și în prezent, potrivit Cartei, „Misiunea autoasumată de UPT este să genereze, respectiv să transfere către societate cunoaştere prin cercetare ştiinţifică avansată, cercetare, dezvoltare şi inovare, respectiv prin diseminare a rezultatelor prin publicare şi / sau implementare."Ultimul Raport
de cercetare al Universității Politehnica Timișoara, prezentat de
prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector responsabil cu activitatea de
cercetare, reunește principalele rezultate obținute prin activitățile de
cercetare desfășurate în cadrul universității în 2022, Politehnica fiind
renumită ca un actor remarcabil pe scena cercetării științifice, atât la nivel
național, cât și internațional.
Concret,
valoarea proiectelor derulate în anul 2022 este următoarea:
46 de proiecte
finanțate de la bugetul de stat, în valoare totală de 6.7000.000 lei;
121 de
contracte cu mediul economic, valoarea
atrasă fiind de 3.500.000 lei;
15 proiecte
internaționale în valoare totală de 3.000.000 euro.
Activitatea de
cercetare este facilitată de existența a treizeci și două de centre de
cercetare specializate în domenii care reprezintă capital pentru dezvoltarea
durabilă a oricărei societăţi moderne.
Raportul de
cercetare, o lucrare de 362 de pagini, este structurat pe 19 secțiuni, fiecare
prezentând o componentă specifică a activității de cercetare desfășurată în
cadrul instituției.
Prima secțiune
se concentrează pe infrastructura de cercetare. A doua secțiune a Raportului de
cercetare prezintă laboratoarele acreditate Renar ale Universității Politehnica
Timișoara. A treia secțiune este dedicată Premiilor de excelență științifică,
care îi celebrează pe acei colegi care au au avut o contribuție semnificativă
în domeniul lor de cercetare și continuă să inspire generațiile viitoare să se
implice în știință. Secțiunile a patra și a cincea includ proiectele de
cercetare implementate de universitate susținute din fonduri publice, atât
naționale, cât și internaționale, în timp ce al șaselea cuprinde proiectele
susținute din fonduri private acordate de companii. Capacitatea inovatoare a
Universității Politehnica Timișoara este susținută de profesori și cercetători
științifici prin brevete de invenție, prezentate în secțiunea a șaptea.
Secțiunea a opta se referă la titlurile de Doctor Honoris Causa acordate unor
distinși cercetători. Secțiunile nouă și zece includ teze de abilitare și
doctorat susținute în 2022. Secțiunea unsprezece prezintă o privire de ansamblu
asupra celor mai relevante conferințe științifice care au reunit savanți și
profesioniști din România și din străinătate, găzduite de UPT. Secțiunea a
douăsprezecea reunește revistele științifice proprii, specializate pe domenii.
Secțiunile treisprezece, paisprezece, cincisprezece, șaisprezece prezintă cele
mai relevante cercetări științifice care au fost publicate în 2022 și anume
lucrările care au obținut recunoaștere de la unele dintre cele mai prestigioase
reviste, atât din România, cât și din străinătate. Secțiunile șaptesprezece,
optsprezece și nouăsprezece cuprind o colecție de cărți scrise de cercetătorii
UPT, majoritatea publicate sub egida Editurii Politehnica.
Pentru
exemplificare, iată și o listă cu câteva dintre cele mai de impact proiecte derulate în cursul anului 2022:
Reglare fuzzy
data-driven cu validare experimentală (Proiect de Cercetare Exploratorie), în
valoare de 374.137 de lei, care propune dezvoltarea de noi controlere fuzzy
bazate pe date pentru procesele neliniare cu actuatoare din aliaj cu memoria
formei, pentru a beneficia de avantajele controlului fuzzy și DDC (Director
proiect: prof.dr.ing. Radu-Emil PRECUP);
Dinamica
rețelelor neuronale cu valori hipercomplexe (Proiect de Cercetare
Postdoctorală), în valoare de 48.000 de lei, care își propune să studieze
stabilitatea și sincronizarea rețelelor neuronale recurente (RNN) de tip
cuaternion, octonion, Clifford și RNN-urilor evaluate de matrice, simulările
urmând să ilustreze eficacitatea rezultatelor teoretice obținute și ușurința
utilizării lor pentru aplicații practice (Director proiect: prof.dr.ing.
Călin-Adrian POPA);
Concept
integrat pentru recuperarea metalelor platinice prin adsorbție pe hidroxizi
dublu stratificați impregnați cu lichide ionice si utilizarea ulterioară ca
fotocatalizatori în tratarea apelor (Proiect de cercetare pentru stimularea
tinerelor echipe independente), în valoare de 185.547 lei, care reprezintă o
cale promițătoare de recuperare a PGM-urilor, urmată de o aplicație de
perspectivă ca fotocatalizator (Director proiect: conf.dr.ing. Lavinia Lupa);
Linkuri
demontabile hibride din oțel inoxidabil și oțel de înaltă rezistență (Proiect
Experimental Demonstrativ), în valoare de 235.980 lei, ce are ca scop
investigarea numerică și experimentală a unui nou link, fabricat din oțel de
înaltă performanță (Director proiect: prof.dr.ing. Aurel STRATAN);
E³UDRES²
Entrepreneurship and Innovation Network for Smart and Sustainable European
Regions (Proiect Erasmus), în valoare de 260.980 euro, care facilitează
colaborarea în triunghiul cunoașterii dincolo de stadiul actual al tehnologiei (Director
proiect: prof.dr.ing. Radu VASIU);
Eastern
European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials
obtained through additive Manufacturing (Proiect Horizon 2020), în valoare de
214.206,25 euro, care se concentrează pe implementarea activităților de
transfer de cunoștințe (Director proiect: prof.dr.ing. Liviu MARȘAVINA);
Contributions
to codimension k bifurcations in dynamical systems theory (Proiect Horizon
2020), în valoare de 328.500 euro, obiectivele proiectului fiind planificate a
fi atinse în timpul detașărilor (Director proiect: prof.dr.mat. Gheorghe MOZA);
Combinatorial
Design of Novel Bipolar Plate Coatings for Proton Exchange Membrane
Electrolyzers EEA-RO-NO-2018-0502 (Proiect cu fonduri norvegiene), în valoare
de 1.020.375 euro, care se referă la utilizarea energiei curate pe bază de
hidrogen și la potențialul de creștere într-o economie sănătoasă și durabilă (Director
proiect: prof.dr.ing. Corneliu CRĂCIUNESCU);
RISC-V
ARCH - Development of innovative solutions for microcontroller architectures
based on RISC-V ISA (contract cu terții), în valoare de 314985,14 lei, care implică
utilizarea unui nou set de instrucțiuni bazat pe standardul ISA RISC-V (care
poate fi extins) pentru a defini, specifica, simula, și implementa un
microcontroler legat de această Arhitectură (Director proiect: prof.dr.ing.
Aurel-Ștefan GONTEAN);
Modernizare
HA1 Slatina - Determinarea unei came combinatorice optimizata din punct de
vedere al vibratiilor si al randamentului (contract cu terții), în valoare de
442.680 lei, ce a vizat optimizarea funcționării turbinelor la Centrala
Hidroelectrică Slatina, prin maximizarea eficienței și un nivel scăzut de
vibrații (Director proiect: prof.dr.ing. Romeo Florin SUSAN-RESIGA).
Volumul Research Report este disponibil și online, putând fi consultat la adresa: https://www.research.upt.ro/assets/files/Anuar2022.pdf
Departament Comunicare si Imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu