În data de 11 februarie,
polițiști de la Poliția Municipiului Reșița, sub coordonarea unui procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au dispus măsura reținerii
pentru 24 de ore, față de 5 persoane, 3 tineri și 2 tinere, toți cu vârste
cuprinse între 15 și 19 ani, din Reșița, bănuiți că duminică, 07 februarie, în
jurul orei 18.20, având fețele acoperite cu măști de protecție, ar fi pătruns
în locuința unui bărbat de 63 de ani, din municipiu, de unde, prin exercitarea
de violențe asupra acestuia, ar fi sustras mai multe bunuri și bani.
În cursul zilei de ieri, polițiștii, sub
coordonarea procurorului, au pus în executare 2 mandate de percheziție
domiciliară, emise de Judecătoria Reșița, la adresele tinerilor bănuiți de
comiterea faptei, în urma cărora a fost ridicată o tabletă, despre care există
presupunerea rezonabilă că ar fi fost sustrasă din locuința persoanei vătămate.
În acest caz au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cei 5 tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Aceștia au fost prezentați procurorului, pentru dispunerea de măsuri legale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu