Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 2 noiembrie 2020

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE

 
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului,  poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În acest sfârșit de săptămână, au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
 
La activităţile de verificare au participat peste 400 de efective.

Astfel, au fost verificate 161 de societăți comerciale, precum şi 382 de mijloace de transport, dintre care 156 de mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste 3.200 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 273 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 61.600 de lei. 

Dintre acestea, 227 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție.

Alte 30 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate operatorilor economici și persoanelor fizice pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și pentru participarea la astfel de activități.

Exemple:
EVENIMENT PRIVAT OPRIT DE POLIȚIȘTI, LA CARANSEBEȘ

În noaptea de 31 octombrie spre 01 noiembrie 2020, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș s-au autosesizat cu privire la un eveniment privat (logodnă), organizat la un local din Caransebeș, la care participau 12 persoane.

Polițiștii au întrerupt evenimentul,  organizatorul acestuia, respectiv administratorul localului, fiind sancționat cu amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

De asemenea, alți 4 participanți (muzicanți) au fost sancționați cu amenzi în valoare de 500 de lei fiecare.

În total au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 55 din 2020, în valoare totală de 9.000 de lei.



Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să respecte interdicția cu privire la organizarea de evenimente private și să nu se expună la riscuri.

Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere de la lege.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu