Vineri, 06 octombrie
a.c., în jurul orei 06.00, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, pe timpul executării serviciului de patrulare în
zona Calea Caransebeşului, din mun. Reşiţa, a observat o persoană de sex
feminin cunoscută având antecedente în domeniul comerţului cu produse accizabile.
În urma legitimării
acesteia jandarmii cărăşeni, au identificat-o pe numita M.G., în vârstă de 65 ani,
domiciliată în mun. Reşiţa, ce oferea spre vânzare ţigări de contrabandă, fiind
descoperite şi ridicate în vederea confiscării 64 pachete de ţigări netimbrate
de diferite mărci.
Deoarece nu a putut prezenta
documentele care să justifice ţigările găsite asupra sa şi nici nu era
autorizată să vândă ţigări, jandarmii au întocmit acesteia
actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care
trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din
contrabandă”, conform art.270, alin.3, din Legea nr. 86/2006.
Întreaga cantitate de ţigări
a fost confiscată, fiind predată lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii
Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin,
împreună cu actele procedurale întocmite, pentru continuarea verificărilor.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu