* Poliţiştii
de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni – I.T.P.F.
Timișoara au depistat 8 cetăţeni din Iran și 3 din Irak, care au încercat să
treacă ilegal frontiera din Serbia în România.
* În
acţiunea ilegală, grupul a fost sprijinit de doi cetăţeni turci care sunt
cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
În data de 14.10.2017, în jurul orei 00.30,
poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, județul
Timiș, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte un grup
format din 11 persoane, care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia spre
interior.
Poliţiştii de frontiera au monitorizat grupul şi
au observat că persoanele în cauză au aşteptat până când în zona a venit un
autoturism care le-a preluat. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit, au
oprit autoturismul, iar persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliţiei de
Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au
stabilit că grupul era format din 11 persoane din Iran și Irak, 5 bărbați și 3
femei, având vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, precum şi trei minori de 4,
8 respectiv 16 ani. De asemenea, s-a mai stabilit ca şoferul autoturismului și
pasagerul din dreapta care au preluat grupul de migranţi,sunt cetățeni turci, în
vârstă de 19, respectiv 25 de ani, cu domiciliul în Romania.
Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii iranieni
și irakieni au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau
să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul călăuzelor turce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu