Polițiștii din Bocșa au reușit să recupereze prejudiciul
total în valoare de 9000 de euro, bani aflați într-o haină pe care concubina
unui bărbat din Bocșa a aruncat-o la gunoi. Vă
recomandăm să acordaţi o atenţie sporită lucrurilor personale, pentru a nu
fi prejudiciaţi!
În urmă cu trei zile, un bărbat din
Bocșa a depus o plângere la Poliția din localitate prin care sesiza faptul că
în data de 11 octombrie, din neglijență, concubina sa a aruncat la gunoi
printre alte lucruri și o haină în care era suma de 9000 de euro.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie în
vârstă de 35 de ani, din Bocșa, care în data de 12 octombrie, în timp ce
selecta gunoiul în incinta haldinei, ar fi găsit haina din care a luat banii.
Polițiștii din Bocșa au recuperat integral prejudiciul cauzat, banii fiind restituiți
părții vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşire a bunului găsit.
Polițiștii atrag atenția cetățenilor că, în
situația în care găsesc bunuri care nu le aparțin, au obligația legală de a le
preda proprietarului ori, dacă nu se cunoaște proprietarul, să le predea
autorităților, în termen de 10 zile. Fapta constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu