Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 8 octombrie 2017

Sprijin financiar acordat producătorilor din sectorul fructelor şi legumelor

 Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, Hotărârea privind acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor.

Actul normativ creează cadrul legal pentru acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi a altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), urmare a modificării legislaţiei UE în sectorul fructelor şi legumelor. De asemenea, se reglementează şi atribuţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi atribuţiile Agenţiei de Plăţi şi Intervenție pentru Agricultură.
Prin acordarea acestui ajutor financiar se continuă procesul de consolidare a formelor asociative în sectorul fructelor şi legumelor, având în vedere stimularea funcționării organizațiilor de producători. Continuarea acordării sprijinului financiar comunitar aferent programelor operaţionale implementate de organizaţiile de producători asigură obţinerea de producţii continue şi constante, în directă legătură cu exigenţele marilor lanţuri de magazine, precum şi obţinerea unui disponibil de fructe şi legume pentru export.
Pentru a beneficia de ajutor financiar, beneficiarii trebuie să depună şi să aibă aprobat un program operaţional. Programele operaționale au o durată minimă de 3 ani şi maximă de 5 ani.
Ajutorul financiar din partea UE va fi egal cu valoarea contribuțiilor financiare ale membrilor sau ale organizației de producători plătite efectiv, dar limitat la 50% din valoarea reală a cheltuielilor suportate de organizația de producători, conform programului operaţional aprobat.
Sprijinul financiar comunitar este limitat la 4,1% din valoarea producției comercializate (VPC) a fiecărei organizații de producători, pragul putând fi majorat în funcție de anumite criterii. Procentul de 4,1% din VPC poate fi majorat la 4,6% din VPC în cazul organizațiilor de producători şi la 4,7% din VPC în cazul altor forme asociative pentru comercializare, cu condiția ca suma ce depășește 4,1% din VPC să fie destinată măsurilor de prevenire şi gestionare a crizelor.
Organizațiile de producători recunoscute până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi păstrează recunoașterea şi pot beneficia de prevederile acesteia, cu condiția respectării obligațiilor asumate la data recunoașterii.
Organizațiile de producători care au un program operaţional aprobat înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri solicită în scris la centrele județene ale APIA, până la data de 1 noiembrie 2017, după caz continuarea/ modificarea/ înlocuirea programului operaţional pentru a beneficia de prevederile hotărârii.
Prevederile se aplică inclusiv programelor operaţionale depuse spre aprobare pentru care nu a fost finalizată procedura de aprobare până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Prin acordarea sprijinului financiar se urmărește creșterea cantitativă şi calitativă a produselor din sectorul fructe şi legume şi creșterea nivelului de valorificare a producției, care împreună pot asigura stabilizarea nivelului prețurilor produselor pe piaţă; asigurarea materiei prime pentru unitățile de procesare; echilibrarea balanței comerciale prin stimularea ofertei de legume-fructe din producția autohtonă.
Totodată, act normativ prevede adoptarea de norme pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei hotărâri, care se aproba prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizațiilor de producători în sectorul fructe şi legume, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Informaţii suplimentare:
România se confruntă cu un grad scăzut de asociere a producătorilor agricoli din sectorul legume şi fructe. În prezent, la nivel naţional funcționează 24 organizaţii de producători recunoscute. Aceste forme asociative din sectorul legume fructe s-au înființat la inițiativa producătorilor, având că principal obiectiv concentrarea ofertei şi comercializarea produselor membrilor.


Biroul de presă al Guvernului 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu