Poliţiştii
de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare,
judeţul Timiș, au depistat patru cetăţeni din Afganistan și unul din Pakistan,
solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 11.10.2017, ora 04.30, poliţiştii de
frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o
acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au
depistat, pe raza localității de frontieră Cenad, județul Timiș, cinci cetăţeni
străini care se deplasau din interiorul țării spre frontiera cu Ungaria.
Persoanele în cauză, care
nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul Poliţiei de
Frontieră Sânnicolau Mare pentru cercetări.
În cadrul verificărilor
preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt patru cetăţeni
din Afganistan și unul din Pakistan, dintre care trei bărbați cu vârste
cuprinse între 18 și 28 de ani și doi minori in vârstă de
15 și 17 ani, toți solicitanți de azil pe teritoriul României.
Din primele declarații a
rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în
Ungaria, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.
În cauză,
poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de tentativa de trecere
frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile
legale care se impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu