La această oră, poliţiştii din Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, efectuează 14 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj arheologic. Vor fi puse în aplicare 10 mandate de aducere.
În această dimineață, polițiștii Serviciului de
Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea
procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin,
efectuează 14 percheziţii pe raza județelor Caraș-Severin, Bihor, Timiș și
Arad, la persoane bănuite că au săvârșit infracțiunea de braconaj arheologic.
În fapt, începând din 2015, bănuiții ar fi efectuat detecții și săpături
neautorizate în situri arheologice, de unde ar fi prelevat bunuri culturale
mobile de epocă romană și medievale.
Vor fi puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate urmând
a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.
La activităţi participă
și luptători de la Serviciul pentru
Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene
Bihor, Timiș și Arad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu