La sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin s-a desfăşurat vineri, 28 octombrie, prima şedinţă în sistem de videoconferinţă a prefectului judeţului cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ.
Invitaţi la această primă instruire au fost şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, Ovidiu Laurenţiu Roşu, care a prezentat o informare privind ordonarea, inventarierea şi selecţionarea documentelor la nivelul UAT-urilor, şi directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Caraş-Severin, Corina Vîrvoni, cu o trecere în revistă a noutăţilor legislative aduse în activitatea de stare civilă şi evidenţa persoanelor prin HG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale. Din partea Instituţiei Prefectului, au fost expuse o serie de consideraţii generale privind verificarea legalităţii
actelor, cu accent pe transmiterea actelor emise/adoptate de primari sau consiliile locale în conformitate cu termenele şi prevederile stabilite de legislaţia în vigoare.
Din totalul UAT-urilor din judeţul Caraş-Severin, au fost
prezente un număr de 27 de primării. Instituţia Prefectului – Judeţul
Caraş-Severin va continua acest demers de eficientizare a comunicării cu
autorităţile administraţiei publice locale, astfel de instruiri urmând a fi
organizate periodic, în speranţa că, pe parcurs, se vor bucura de o participare
cât mai numeroasă şi îşi vor dovedi utilitatea.
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu