Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 15 octombrie 2016

Atenţionare de călătorie Turcia – prelungirea stării de urgenţă pentru o perioadă de încă trei luni

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Turcia că Marea Adunare Națională a votat prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Turcia cu încă trei luni, începând cu 19 octombrie 2016. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile turce, instaurarea stării de urgență nu are ca efect direct restricționarea libertății de circulație a populației civile, nici a turiștilor străini. MAE este în permanent contact cu autoritățile turce în vederea informării, în timp real, cu privire la evoluția situației.

În acest context și având în vedere că situația de securitate din Republica Turcia se menține instabilă, cu precădere în aria capitalei Ankara, a orașelor Istanbul şi Izmir, precum şi în alte oraşe mari din Turcia, Ministerul Afacerilor Externe reiterează avertismentul adresat cetățenilor români aflați sau care se deplasează în această țară de a rămâne extrem de precauți și vigilenți, evitând implicarea în orice manifestații sau alte evenimente publice care ar putea degenera în violențe.
De asemenea, este necesară informarea permanentă asupra evoluției interne din această ţară și verificarea disponibilității mijloacelor de transport înspre sau dinspre Turcia, precum și a orarului de funcționare a punctelor de trecere a frontierei, care poate suferi modificări. Se recomandă, totodată, cetățenilor români aflați pe teritoriul Turciei să aibă în permanență asupra lor documentele de călătorie, pentru eventuale controale / filtre organizate de forțele de ordine locale.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot apela telefonic Ambasada României la Ankara și Consulatele Generale ale României din Istanbul și Izmir prin intermediul Centrului de Contact și Suport pentru Cetățenii Români din Străinătate, care funcționează în regim de permanență, la numerele +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Sursa;Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de:Irina M.C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu