Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a notificat Centrul Medical Unirea S.R.L. – “Rețeaua
Privată de Sănătate REGINA MARIA” în legătură cu menţiunea înscrisă pe
panourile publicitare amplasate în staţiile de metrou din Bucureşti.
Astfel, materialul publicitar poate induce în eroare consumatorii
întrucât menţiunea “Cea mai modernă unitate medicală din Bucureşti” nu
este însoţită de niciun fel de referinţă la vreun studiu, sondaj sau
orice alt element obiectiv de acest gen.
În vederea corectării acestei practici comerciale incorecte, APC România a notificat la data de 8 ianuarie 2014 CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL – Reţeaua de sănătate privată Regina Maria, solicitând încetarea practicii comerciale incorecte fie prin eliminarea menţiunii ”cea mai modernă unitate medicală din București” de
pe panourile publicitare, fie prin menţionarea pe aceste panouri,
într-un loc vizibil, lizibil și în strânsă legătură cu această
afirmaţie, a studiului, raportului de evaluare, etc. care poate proba adevărul acesteia.
„Datorită
faptului că până la data de 4 februarie 2014 nu am primit nici un
răspuns din partea Centrului Medical Unirea SRL la solicitarea făcută, am sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC, cu solicitarea de a lua măsurile legale care se impun în vederea intrării în legalitate şi/sau a încetării practicii comerciale incorecte”. a precizat Dl Costel Stanciu, preşedintele APC Romania.
Iniţiativa
face parte dintr-o campanie susţinută lansata in urma cu 6 luni de
către APC Romania - „Campania Naţională împotriva practicilor comerciale
incorecte pe piaţa din Romania”. Ca urmare a acestei campanii, care a
înregistrat mai multe rezultate concrete (vezi comunicatele APC Romania
referitoare la pâinea Bucureşti comercializata de Vel Pitar si la
creditele oferite in hypermarketul Cora de UniCredit Consumer Financing
IFN) , consumatorii sunt acum mai corect informaţi si pot lua decizii
fără să fie induşi in eroare de mesaje publicitare înşelătoare.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România)
este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată
în 10 februarie 1990. APC- Romania este singura organizaţie de
utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor
(BEUC), care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi
reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi
intereselor consumatorilor în raporturile cu operatorii economici şi
instituţiile statului.
Pentru
mai multe amănunte puteţi apela numărul de telefon: 0723.004.407
(Domnul Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, preşedinte APC Romania) sau
puteţi scrie la relatiipublice@apc-romania.ro.
COMUNICAT DE PRESĂ
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania /
Romanian Association for Consumers Protection
Licurici Str. 2, Building 2, Ap. 2, Sector 3, Bucharest, RO-030894, Romania
Phone/fax: +40-(21)-311.02.43
Email: office@apc-romania.ro
Web: www.apc-romania.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu