Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 16 februarie 2014

DOSARE PENALE

  I-a fost sustrasă poşeta 
În seara zilei de 14.02.2014, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă de către o femeie cu privire la faptul că doi tineri necunoscuţi i-au sustras poşeta, în timp ce se deplasa spre serviciu pe aleea Herculane.
La scurt timp, cu ocazia investigaţiilor efectuate au fost identificaţi L.A., de 15 ani şi B.S., de 17 ani, asupra cărora au fost găsite bunurile sustrase reclamate de femeie.
În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, bunurile fiind recuperate şi predate părţii vătămate.

Infracţiuni la regimul circulaţiei 
În cadrul acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate de poliţişti în cursul zilei de 15.02.2014 au fost întocmite două dosare de cercetare penală.
În dimineaţa zilei, lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa l-au depistat în trafic pe D.L., de 39 ani din Timişoara care a condus un autoturism având o concentraţie alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Câteva ore mai târziu, lucrătorii Postului de Poliţie Dalboşeţ, au oprit pentru control pe DJ 571 G, un moped. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către L.C., de 56 ani, fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

A fugit în stradă
Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe raza localităţii Slatina Nera, în după-amiaza zilei de 15.02.2014.
Din primele verificări se pare că L.L., de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, dintr-un grup de persoane aflate pe marginea drumului în faţa unui imobil, un minor în vârstă de 3 ani a fugit pe partea carosabilă şi a fost acroşat de autoturism.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a minorului care a fost transportat la Spitalul Oraviţa pentru acordarea de îngrijiri medicale unde a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Dosar pentru tăiere ilegală de arbori
În cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii tăierii ilegale de arbori desfăşurată de poliţişti în cursul zilei de 15.02.2014 pe raza localităţii Sacu a fost depistat un bărbat care tăia ilegal arbori.
K.S., în vârstă de 42 ani, a fost depistat de poliţişti în locul numit „Beleni” în timp ce tăia ilegal arbori de esenţă anin. Pădurea de unde au fost tăiaţi 17 arbori se afla pe proprietatea unui cetăţean.
Investigaţiile continuă cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, iar materialul lemnos a fost lăsat în custodie părţii vătămate.

 Buletin de presă-Inspectoratul de Politie Judetean Caras-Severin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu