Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de manager al 'Fondului bilateral național', prin care România atrage granturi SEE și norvegiene, așteaptă cereri de finanțare în cadrul a două apeluri cu o valoare cumulată de 250.000 de euro. În cadrul primului apel, cu o valoare de 200.000 euro, sunt finanțate proiecte prin care sunt susținute arii prioritare precum justiție și afaceri interne, consolidarea capacității judiciare, cooperare Schengen,
copiii și tinerii aflați în situații de risc. În cadrul celui de al doilea apel, cu o valoare de 50.000 euro, se acordă granturi pentru deplasări efectuate exclusiv în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale cu entități din cele trei state donatoare: Norvegia, Islanda, Liechtenstein.
Specificul finanțărilor acordate în cadrul celor două apeluri este
contractarea ușoară și rapidă: cererile de finanțare completate au cel
mult 5 pagini, iar perioada de evaluare a acestora este de maximum 30 de
zile lucrătoare. Suplimentar, beneficiarii nu trebuie să asigure
cofinanțare: cheltuielile eligibile din cererile de finanțare aprobate
sunt acoperite integral. Beneficiarii eligibili pentru a depune proiecte
în cadrul celor două apeluri sunt instituțiile publice și organizațiile
cu activități non-comerciale cu activitate în domeniile relevante atât
din România cât și din statele donatoare.
'Fondul bilateral național' este destinat finanțării activităților complementare cooperării dintre entitățile române și cele din statele donatoare: Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Aceste activități includ conferințe, seminarii de lucru, vizite de studiu, studii, servicii de consultanță, activități de informare sau care facilitează viitoare cooperări în cadrul programelor și proiectelor.
Informații suplimentare referitoare la cele două apeluri sunt disponibile pe site-ul dedicat granturilor SEE & norvegiene, la următorul link: http://www.eeagrants.ro/fondul-national-bilateral-apeluri.
Reamintim că România beneficiază de granturi SEE & norvegiene în valoare de aproximativ 306 milioane de euro. Fondurile sunt distribuite prin 22 de programe în cadrul cărora vor fi dezvoltate proiecte în următoarele domenii: protecția mediului, societate civilă și îmbunătățirea condițiilor sociale pentru populația roma, justiție și afaceri interne, sănătate, cercetare, cultură.
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu