Cu mandat de executare în arest
În cursul zilei de 11.02.2014, lucrători din
cadrul Postului de Poliţie OBREJA au depistat şi reţinut un tânăr condamnat.
Pe numele lui V.ADRIAN, în vârstă de 19 ani,
Judecătoria Caransebeş a emis în data de 10.02.2014 un mandat de executare a
pedepsei închisorii fiind condamnat la un an şi 6 luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de ultraj
contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Condamnatul a fost
introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă urmând a fi transferat
la penitenciar.
A pierdut control volanului într-o curbă
În după-amiaza zilei de 11.02.2014, poliţiştii
au intervenit la un accident produs pe DN 58 B, în urma căruia un pasager a
fost rănit uşor.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat
cu ocazia cercetărilor că în timp ce S.EMILIANO, în vârstă de 36 ani, din Bocşa
conducea un autoturism din direcţia Reşiţa spre Timişoara, într-o curbă
deosebit de periculoasă spre stânga, a pierdut controlul volanului şi a părăsit
partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară
a pasagerului de pe locul din dreapta faţă, un minor în vârstă de 13 ani, care a fost transportat la spital
pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul
alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă cu privire la săvârşirea
infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Dosar pentru tăiere şi furt de arbori
În cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii
tăierii ilegale de arbori desfăşurată de poliţişti în cursul zilei de
11.02.2014 pe DN 58 B, în afara localităţii Şoşdea, a fost identificat un
bărbat care transporta material lemnos.
Bărbatul transporta cu căruţa material lemnos
la domiciliul lui M.COSMIN, de 30 ani, pe raza comunei Măureni. Din primele
cercetări a rezultat faptul că materialul lemnos a fost tăiat de pe marginea
râului Bârzava, iar persoana cercetată este M.COSMIN.
Investigaţiile continuă cu privire la
săvârşirea infracţiunilor de tăiere şi furt de arbori.
Alcooltest pozitiv
În noaptea de 11/12 februarie a.c., în cadrul
unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurată pe Calea Timişoarei din
municipiul Reşiţa a fost oprit pentru control un autoturism.
Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor
efectuate, că autovehiculul a fost condus de către G.IOSIF, în vârstă de 41 ani.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o
concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe
biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă cu privire la săvârşirea
infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la
momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste
0,80 g/l alcool pur în sânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu