Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 9 februarie 2014

Teatrul Oravita

Teatrul a fost construit pe terenul unei foste exploatări miniere. Culmea, mina s-a numit Thalia, după numele zeiţei artei dramatice. Unii poate s-ar întreba azi de ce tocmai la Oraviţa s-a făcut cel dintâi teatru din spaţiul românesc.
Oraviţa avea în acele timpuri o comunitate puternică de macedo-români. Unul dintre acei oameni, Ion Niuni, arhitect, cu studii la Viena, a luat legătura cu un fost coleg al său, Ieronimus Platzger, de la Academia de Înalte Arte din capitala imperială, cerându-i să facă o copie fidelă a Burgtheater.
Calea fiind deschisă, toată suflarea din Oraviţa a trecut la muncă voluntară. „Vom avea un teatru ca la Viena", erau oamenii însufleţiţi. Lucrarea a început în vara anului 1816 şi a fost încheiată în scurt timp, în primăvara lui 1817. Orăşenii au fost ajutaţi şi de ţăranii din satele învecinate, să transporte, în căruţe, piatră de la carierele din zonă. Erau pe atunci două cariere importante, la Ilidia şi la Maidan. Ilidia avea granodiorit şi Maidanul - tuf calcaros. Din granodiorit a fost ridicat parterul clădirii, fiind o rocă mai grea, iar etajul s-a făcut din tuful calcaros, care e mai uşor. Imaginaţi-vă o clădire cu ziduri de cetate, cu o grosime între 70 şi 90 de centimetri. Ziduri din piatră necioplită. Pietrele au fost „legate" între ele cu mortar. Dar să vedeţi ce fel de mortar - pământ galben amestecat cu paie şi urină de animal. „Era un liant eficient". De remarcat că terenul pe care s-a construit teatrul a fost donat, încă din 1795, de familia Maderspach. În posesia terenului a intrat Uniunea Diletanţilor, tocmai amatorii de teatru, cei care au însufleţit întregul proiect.
Datele istorice arată că familia imperială din Viena, formată din Francisc I şi Carolina Augusta, a ajuns abia la cel de-al doilea spectacol jucat în teatrul oraviţean. Înalţii oaspeţi au stat în loja de la primul etaj, lângă scenă, în partea stângă a sălii, cum te uiţi spre actori. Primele două spectacole s-au ţinut pe 5 şi 7 octombrie 1817. Cele două evenimente au fost anunţate în tot oraşul prin afişe tipărite pe mătase.
Pe scenă a jucat trupa Teatrului Regal din Madrid , a venit trupa Teatrului Balşoi din Moscova, orchestra imperială a Rusiei. N-au lipsit trupe din Viena, precum cele conduse de Ludvig Duba, Kurt Wonger şi Ida de Gunther. Un episod aparte din istoria teatrului este legat de vizita trupei lui Mihail Pascali, din care făcea parte şi Mihai Eminescu. Faptul este consemnat în 31 august 1868. Trupa a prezentat două spectacole, în zilele de 1 şi 2 septembrie. Eminescu era sufleorul trupei. Se vede şi acum, sub scena din lemn, o cabină îngustă, cu o trapă.
Pe această scenă a cântat George Enescu, remarcându-se şi prezenţa lui Constantin Tănase, cu trupa sa - „Cărăbuş".
Sursa: https://www.facebook.com(material scris si foto)
Realizatorul acestui material poate sa  contacteze pentru a publica si alte materiale cu o sursa clara da editare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu