Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Ordine Publică, prin Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și al Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la sediul unei societăți comerciale de pe raza județului Caraș-Severin.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, începând cu anul 2024, în incinta societății ar fi fost îngropate și depozitate deșeuri provenite din activități de construcții, fără deținerea avizelor și autorizațiilor legale, cu încălcarea prevederilor în vigoare privind protecția mediului.
În cadrul activităților desfășurate, pentru efectuarea verificărilor specifice, a fost utilizat un excavator, în vederea identificării unor posibile depozite de deșeuri îngropate.
În urma percheziției, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, necesare pentru documentarea activității infracționale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, precum și al specialiștilor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Caraș-Severin și al Direcției Județene de Mediu Caraș-Severin.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor privind îngroparea deșeurilor și eliminarea, deținerea ori păstrarea acestora în afara spațiilor autorizate.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu