Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 17 septembrie 2020

30 septembrie 2020 este termenul limită până la care unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale

Potrivit rectificării bugetare aprobată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 au fost majorate sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor din care suma de 1.104.100 mii lei se aloca pentru  achitarea plăților restante înregistrate în contabilitatea unitătilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, raportate potrivit legii la data de 30 iunie 2020 și rezultate din relații, atât cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrărifurnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, cât și bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau bugetele fondurilor speciale  și are drept scop stingerea obligațiilor fiscale restante ale acestor entităti, evaluate la 30.06.2020. Măsura se aplică și în cazul în care furnizorii de bunuri, servicii și lucrări au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat și care, la data acordării sumelor înregistrează obligații fiscale restante.
Pentru a beneficia de aceste sume, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot  depune până la data de 30 septembrie 2020, la  direcțiile generale regionale ale finanțelor publice un dosar care să cuprindă:
-        Cererea privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale;
-        Situaţia obligaţiilor de plată restante către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări şi/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat şi către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;
-        Certificatele de atestare fiscală emise de organul fiscal, atât pentru unitatea/subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul local/spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale cât și pentru furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, respectiv furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat și furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat;
-        Acordul încheiat pentru stingerea obligaţiilor de plată/fiscale cu fiecare furnizor prin care acesta confirmă faptul că e de acord cu stingerea obligațiilor fiscale potrivit ordonanței.
Formularele necesare sunt prevăzute în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2644/2020 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 25 alin. (3)-(17) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetulude stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare
Foarte important de subliniat este faptul că sumele destinate achitării obligațiilor fiscale restante care fac obiectul cererii privind solicitarea de sume nu pot fi mai mari decât obligațiile de plată și obligațiile fiscale restante.



Compartimentul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu