Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 22 iulie 2020

Cetăţean român, cercetat pentru trafic de migranţi


Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş,în cooperare cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga şi Sânnicolau Mare, au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, desfăşurate pe raza
judeţului Timiş, o femeie, cetăţean român, care a sprijinit doisprezece cetăţeni din Turcia, în încercarea de a trece ilegal frontiera.
În continuarea cercetărilor, lucrătorii noştri au efectuat percheziţii, în baza unui mandat emis de un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, la o locaţie închiriată de femeia în cauză, unde au depistat alţi zece cetăţeni turci şi sirieni, pe care aceasta intenţiona să îi transporte la graniţa cu Ungaria.
Femeia este cercetată pentru infracţiunea de trafic de migranţi, iar pe numele acesteia s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În data de 20.07.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş în cooperare cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga şi Sânnicolau Mare au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 14.00, o patrulă a poliției de frontieră a oprit pentru verificări, pe raza localităţii Bobda, judeţul Timiş, un autoturism marca Opel Zafira înmatriculat în România, care tracta o remorcă cu prelată. Mijlocul de transport era condus de o persoană de sex feminin, cetăţean român, domiciliată în municipiul Bucureşti.
La controlul fizic efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul autoturismului şi al remorcii douăsprezece persoane, cetăţeni străini, care nu aveau documente de identitate asupra lor. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu femeia care se afla la volanul maşinii, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele descoperite ascunse, unsprezece bărbaţi şi o femeie, sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani. La cercetări, s-a stabilit că I.C., o femeie în vârstă de 50 ani, i-a preluat pe cei doisprezece din zona de frontieră cu intenţia să îi ajute să ajungă într-un stat din vestul Europei, în schimbul sumei de 70 euro pentru fiecare cetăţean străin.
Extinzând cercetările, seara trecută, în jurul orei 20:00, în baza mandatului de percheziţie emis de un judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, poliţiştii de frontieră au efectuat o percheziţie domiciliară la un imobil din localitatea Bodo, judeţul Timiş, imobil închiriat de către I.C. Cu această ocazie, au fost descoperite, în acel imobil, zece persoane, cetăţeni turci şi sirieni, cu vârste cuprinse între 4 şi 45 de ani, fără documente asupra lor. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 22 de cetăţeni turci şi sirieni.
De asemenea, femeia este cercetată pentru infracţiunea de trafic de migranţi, iar pe numele acesteia s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.



 COMUNICAT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu