- La solicitarea Primarului municipiului Reşiţa Mihai Stepanescu, în sala de şedinţe a Primăriei a avut loc în data de 19.03.2012 a doua conciliere cu reprezentaţii firmei SC Eco Bau Park SRL, societate comercială ce a concesionat parcările cu plată din municipiu. La aceste întâlnire au participat consilieri locali şi factori de decizie din Primăria Reşiţa.
Şi de această dată, domnul Primar a expus nemulţumirile cetăţenilor referitoare la gestionarea parcărilor de către reprezentanţii acestei firme, solicitând deplasarea în teren a funcţionarilor din cadrul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat împreună cu reprezentanţii SC Eco Bau SRL în vederea identificării parcărilor cu plată, care se află în evidenţa acestui serviciu public, eliminându-se locurile ce sunt considerate parcări de reşedinţă.
De asemenea, s-a reiterat faptul că nu pot fi gestionate de către SC Eco Bau Park SRL parcările ce fac obiectul studiilor de fezabilitate şi cele care se află la mai puţin de 30 de metri de frontul imobilului.
Totodată, în şedinţa de Consiliu Local din data de 27.03.2012 va fi prezentată o informare cu privire la acţiunea de identificare a parcărilor cu plată, precum şi deficienţele constatate în contractul încheiat de către Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa cu SC Eco Bau Park SRL şi măsurile ce se impun.
- În perioada 12.03.2012-16.03.2012, Serviciului Public Direcţia Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a eliberat un număr de 188 certificate de atestare fiscală solicitate de contribuabilii persoane fizice şi juridice. Au fost procesate 388 cereri cu privire la luarea sau scoaterea din evidenţa fiscală a mijloacelor de transport, clădiri şi terenuri;.
Încasările prin casă au fost în sumă de 72.473 lei, fiind emis un număr 137 chitanţe.
În vederea recuperării creanţelor fiscale neachitate in termenul legal au fost întocmite 48 adrese de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, pentru 9 persoane fizice fiind recuperată suma de 20.940,12 lei din impozite, taxe şi amenzi contravenţionale.- Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Reşiţa a eliberat, în cursul săptămânii trecute, un număr de 198 cărţi de identitate, 105 vize de reşedinţă şi 10 cărţi de identitate provizorii.
De asemenea, au fost întocmite un număr de 24 certificate de naştere, 2 certificate de căsătorie şi 17 certificate de deces.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu