Austria doreşte să-şi protejeze în continuare piaţa muncii de români şi bulgari până în 2014. Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, se aşteaptă însă la o deschidere din partea autorităţilor de la Viena
"Nu mă aştept ca Austria să limiteze în continuare accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii. Deschiderea pieței muncii ar fi absolut justificată", a afirmat comisarul european Laszlo Andor într-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse.
Ministerul austriac pentru Muncă, Protecţie Socială şi Protecţia Consumatorului vede însă lucrurile cu alţi ochi şi îşi doreşte ca, la sfârşitul anului 2011, să prelungească restricţiile, în vigoare în prezent, până la sfârşitul anului 2013, adaugă cotidianul, citat de Agerpres.
După aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Austria a impus restricţii în ceea ce priveşte accesul lucrătorilor români pe piaţa muncii. Principiul european fundamental al mobilităţii pe piaţa muncii le-a fost refuzat acestora.
La început pentru doi ani, apoi, la sfârşitul lui 2008, Austria a prelungit acest termen pentru încă doi ani. Drept urmare, la sfârşitul lui 2011 se încheie şi a doua etapă de excludere. În prezent, restricţiile pot fi prelungite pentru încă doi ani doar în cazul în care situaţia de pe piaţa austriacă a muncii ar prezenta probleme.
-De cand se va aplica,ori daca se va aplica restrictia?
RăspundețiȘtergereVa rog, daca stiti dl Cîrsta spuneti-mi o sa va trimit e-mailu meu.
Daca, nu comunicati prin intermediul acestui blog
Este laudabila initiativa de a ne tine la curent cu cate ceva de acasa.
-Ce se va intampla cu cei care suntem cu contracte la femei?
RăspundețiȘtergereSe pare ca e cam adevarat .Gazda mea mi-a spus de acest lucru
RăspundețiȘtergere