Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 19 septembrie 2011

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării a cinci deputaţi: Oana Niculescu Mizil (PSD), Sonia-Maria Drăghici (PSD), Mihai Radan (minorităţi), Stelică Iacob Strugaru (PDL) şi András Levente Mate (UDMR), pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce aceştia şi-ar fi angajat ilegal rude apropiate la birourile parlamentare din teritoriu.

Septembrie 2011 
Comunicat privind constatarea încălcării regimului juridic privind conflictul de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și indicii referitoare la posibila săvârșire a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României, de către următorii Deputați în Parlamentul României:
1. doamna Oana NICULESCU-MIZIL ŞTEFĂNESCU TOHME, reprezentantă a Grupului Parlamentar al Partidul Social Democrat;
2. doamna Sonia-Maria DRĂGHICI, reprezentantă a Grupului Parlamentar al Partidul Social Democrat;
3. domnul Mihai RADAN, reprezentant al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale:
4. domnul Stelică IACOB STRUGARU, reprezentant al Partidul Democrat – Liberal;
5. domnul András-Levente MÁTÉ, reprezentant al Grupului Parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România.
(Conform prevederilor legii Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”, iar, potrivit dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.)
Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerințele Legii nr. 176/2010 referitoare la înștiințarea persoanelor evaluate cu privire la declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază – de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris –, elementele identificate, datele şi informaţiile cuprinse în dosarele de evaluare, după cum urmează:
1. doamna Oana NICULESCU-MIZIL ŞTEFĂNESCU TOHME a fost informată prin adresele nr. 91227/G/I.I./17.12.2010 (confirmare de primire din data de 22.12.2010) și nr. 32908/G/I.I./16.03.2011 (confirmare de primire din data de 17.03.2011);
2. doamna Sonia-Maria DRĂGHICI a fost informată prin adresele nr. 91188/G/I.I./17.12.2010 (confirmare de primire din data de 23.12.2010) și nr. 31582/G/I.I./14.03.2011 (confirmare de primire din data de 18.03.2011). La data de 04.04.2011, doamna Sonia-Maria DRĂGHICI s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, ocazie cu care a luat cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare, iar, la data de 06.06.2011, a depus un punct de vedere;
3. domnul Mihai RADAN a fost informat prin adresele nr. 91374/G/I.I./20.12.2010 (confirmare de primire din data de 27.12.2010) și nr. 16737/G/I.I./23.02.2011 (confirmare de primire din data de 04.03.2011);
4. domnul Stelică IACOB STRUGARU a fost informat prin adresele nr. 91613/G/I.I./21.12.2010 (confirmare de primire din data de 24.12.2010) și nr. 34935/G/I.I./18.03.2011 (confirmare de primire din data de 24.03.2011). La data de 27.05.2011, domnul Stelică IACOB STRUGARU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere;
5. domnul András-Levente MÁTÉ a fost informat prin adresele nr. 92018/G/I.I./23.12.2010 (confirmare de primire din data de 03.01.2011) și nr. 10939/G/I.I./10.02.2011 (confirmare de primire din data de 16.02.2011). La data de 10.02.2011, domnul András-Levente MÁTÉ a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În urma evaluărilor demarate în luna noiembrie 2010, s-au constatat următoarele: 
1. doamna Oana NICULESCU-MIZIL ŞTEFĂNESCU TOHME, Deputat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, doamna Lidia NICULESCU – MIZIL - ȘTEFĂNESCU, începând cu data de 29.04.2009 - prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 București, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
2. doamna Sonia-Maria DRĂGHICI, Deputat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, domnul Doru Vladimir DRĂGHICI, în perioada 02.03.2009 – 01.07.2009, respectiv, 21.09.2009 - prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
3. domnul Mihai RADAN, Deputat în Parlamentul României, a propus angajarea, a avizat încheierea contractelor individuale de muncă privind angajarea fiului său, domnul Liubomir Mile RADAN, în perioada 2004 – prezent,  și a încheiat contractul civil privind angajarea soției sale, doamna Elena RADAN, în perioada 2006 - 2008, în cadrul Biroului Parlamentar / Biroului Parlamentar - Circumscripția electorală nr. 11 Caraş-Severin, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
4. domnul Stelică IACOB STRUGARU, Deputat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, domnul Radu IACOB STRUGARU, începând cu data de 01.06.2009 - prezent, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
5. domnul András-Levente MÁTÉ, Deputat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soției sale, doamna Erzsebet MÁTÉ, în perioada 16.03.2010 - 01.01.2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripția electorală nr. 13 Cluj, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Beneficiul patrimonial total, obţinut de rudele celor cinci deputaţi în urma angajării prin nerespectarea regimului juridic al conflictul de interese, este de 196.332 Lei (aproximativ 46.745 Euro).
Având în vedere cele de mai sus, au fost dispuse următoarele măsuri:
- sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire de către doamna Oana NICULESCU-MIZIL ŞTEFĂNESCU TOHME, doamna Sonia-Maria DRĂGHICI, domnul Mihai RADAN, domnul Stelică IACOB STRUGARU și domnul András-Levente MÁTÉ, Deputați în Parlamentul României, a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 din Codul Penal al României;
- iniţierea demersurilor prevăzute de art. 22, alin. (2) din Legea 176/2010, în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 19 septembrie

                                                                                                                              VA URMA

5 comentarii:

  1. Anonim spunea...

    Deputatul Radan Mihai, este aşteptat sa treacă pe la B-dul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
    Ghiceste cineva ce este la adresa indicata?
    29 iunie 2011, 10:34

    Raspuns: Agenţia Naţională de Integritate (ANI)
    Tot anonim spune:Vine şi DNA

    RăspundețiȘtergere
  2. .....vezi ca te repeti,ai mai zis asta o data,vin-o cu ceva nou........

    RăspundețiȘtergere
  3. interesant ca un anonim din iunie a prevazut asa ceva. oglinda oglinzoara spune tu cine esti tu acest anonim

    RăspundețiȘtergere
  4. Iata, acesta este un inceput de dovada. Distinse domn, va adresez expresia intregii mele consideratii pentru decizia luata de a publica pe acest blog documentele prezentate de ANI., care vizeaza pe corectul,cinstitul si laudatul domn Radan.
    Ce ziceti acum sustinatorii?

    RăspundețiȘtergere