În data de 21.08.2023, ora 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o
acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp noapte Attica, la aproximativ 100m de frontieră, șase cetăţeni străini care se deplasau din interiorul țării spre frontiera cu Sebia.
Persoanele în cauză, întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, au
fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia pentru
cercetări.
În
cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în
cauză sunt din Pakistan cu vârste cuprinse între 29 și 42 de ani, intrați legal
pe teritoriul României.
Din
primele declarații a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera
din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.
În
cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de tentativa de trecere
frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate măsurile
legale care se impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu