Intervenții și misiuni în ultimele 24 de ore
Pe parcursul zilei de ieri, 09august a.c., pompierii militari au intervenit pentru gestionarea a 22 de situații de urgență pe raza județului Caraș-Severin
Ø Incendii
În cursul nopții trecute, în jurul orei 03:15, în urma unui apel
pe numărul unic de urgență 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului
Reșița au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o magazie în
localitatea Văliug. La locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje,
cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Până la sosirea pompierilor
militari, incendiul a fost localizat de către un echipaj de pompieri din cadrul
Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Văliug, ulterior acționând
împreună pentru lichidarea tuturor focarelor. Intervenția promptă a acestora a
făcut ca incendiul să fie lichidat în cel mai scurt timp posibil, înainte ca
flăcările să se extindă la foișorul și casa din proximitatea magaziei.
Tot
în cursul nopții trecute, pompierii orăvițeni au fost solicitați să intervină
pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din orașul Oravița. La
fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri ai Secției Oravița, cu o
autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție
și comandă și o ambulanță SMURD. Ajunși la locul solicitării, pompierii au
constatat că era vorba de o oală lăsată pe foc nesupravegheată, care genera
degajări mari de fum, fără flacără. Salvatorii s-au asigurat că nu există
focare ascunse și au procedat la ventilarea încăperilor locuinței inundate de
fumul generat.
De asemenea, încursul zilei de ieri, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Reșița
a acționat pentru stingerea unui incendiu de vegetație
uscată și miriște, pe raza localății Izgar, care a afectat aproximativ 10ha de
teren.
Ø
Alte
misiunişiintervenţii
Pompierii militari au
asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor în cazul a
două accidente rutiere, fără victime, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.
Ø
Misiuni de prim ajutor
În perioada de referință, s-au înregistrat 15 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.
În
continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24,
pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor
persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii
despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi
obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de
urgenţă https://fiipregatit.roși aplicația de
mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu