Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2023, 628 au vârsta peste 45 de ani, 292 vârsta între 25 și 35 de ani, 286 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 292 sunt tineri sub 25 de ani. Din total număr persoane ocupate, 422 sunt tineri NEET.
Grupa de vârstă /Total persoane angajate
Total general -1498
Sub 25 ani 292
Între 25 și 35 ani 292
Între 35 și 45 ani 286
Peste 45 ani 628
Numărul femeilor încadrate este de 661, iar al bărbaţilor de 837, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 44,13%, respectiv de 55,87%.
În funcţie de rezidenţă, 797 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 701 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (559), gimnaziale (489), profesionale (216), 75 persoane fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 7 luni ale anului 2023, 473 (31,58%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin.
În acest an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.023 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.
Mai multe informaţii privind rezultatele aplicării măsurilor de stimulare a forţei de muncă ale AJOFM Caraș-Severin sunt disponibile pe www.anofm.ro, la secțiunea AJOFM Caraș-Severin/Programe, Statistici.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu