Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 1 septembrie 2020

Călăuză reţinută 24 de ore pentru trafic de migranţi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au
depistat, într-o autoutilitară condusă de un cetăţean sârb, 17 cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera. Şoferul, cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Şi colegii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat patru persoane din Palestina şi Siria, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera din Serbia în România.

* În data de 31.08.2020, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, colegii noștri au oprit la ieşirea din localitatea Giarmata, spre autostrada A1, o autoutilitară marca VW Transporter, condusă de un cetăţean sârb, în vârstă de 42 ani, în care se aflau 17 cetăţeni străini.
 Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză, 11 bărbaţi, trei femeie şi trei minori, dar şi şoferul microbuzului, au fost conduşi la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni sirieni, minorii cu vârste cuprinse între un an și şase ani iar adulţii între 20 şi 48 de ani. Şoferul autoutilitarei a declarat că urma să primească suma de 100 de euro de la fiecare, după ce îi lăsa în apropierea frontierei cu Ungaria, destinaţia finală a migranţilor fiind ţări din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei 17 cetățeni sirieni. De asemenea, cetăţeanul sârb este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.


* Tot în cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Teremia Mică, un grup format din patru persoane care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.
Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt din Palestina şi Siria, doi bărbaţi, o femeie şi un minor, adulții având vârste cuprinse între 25 și 28 de ani, iar minorul 2 ani. Întrucât femeia este însărcinată şi a acuzat o stare de rău, aceasta a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, în prezent starea ei de sănătate fiind stabilă. 
Cei în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu