Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, desfăşurate pe raza judeţului Timiş, un cetăţean sârb care a sprijinit douăzeci de cetăţeni din Siria în încercarea de a trece ilegal frontiera.
În data de
15.09.2020, în jurul orei 01.00, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a fost primită informaţia de la Poliţia Lugoj, conform căreia în localitatea Lugoj, judeţul Timiş, a fost depistat un microbuz condus de un cetăţean sârb, în interiorul căruia exista suspiciunea că ar fi migranţi.Astfel,
în cel mai scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de frontieră din
cadrul I.T.P.F. Timişoara care, în urma controlului efectuat asupra
microbuzului, au depistat în interiorul acestuia, douăzeci de cetăţeni străini.
Având în vedere faptul că aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost
conduşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
Din
primele verificări efectuate de către polițiștii de frontieră a reieşit faptul
că cei în cauză suntcetăţeni din Siria, șaptesprezece adulţi şi trei minori, cu
vârste cuprinse între 13 şi 35 de ani. La cercetări, persoanele în cauză au
declarat că au fost preluaţi de şoferul microbuzului dintr-o localitate de pe
raza judeţului Timiş, urmând a fi transportaţi în apropierea graniţei cu
Ungaria. Aceştia au mai precizat că urmau să plătească sume cuprinse între 100
şi 200 euro de persoană, în momentul în care ajungeau într-un stat dinvestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea
procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectulsăvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a
frontierei de stat pentru cei 20 cetățeni străini şi de trafic de migranţi faţă de şoferul
microbuzului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu