De asemenea, în cele 3 zile, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulației
rutiere.
Exemple:
Ieri, 27 septembrie, în jurul orei 17.37, Poliția Orașului Băile Herculane a fost
sesizată despre faptul că pe DN 6, în localitatea Mehadia, un biciclist a fost
accidentat de un autocamion, pe trecerea pentru pietoni.
Polițiștii deplasați de urgență la fața locului au stabilit că în timp ce un tânăr de 24
de ani, din Zorlențu Mare, se deplasa cu bicicleta pe o stradă din localitatea Mehadia,
când a ajuns la intersecția cu DN 6, a pătruns pe partea carosabilă a drumului și a
circulat pe marcajul pietonal fără să se asigure în mod corespunzător, moment în
care a fost acroșat cu partea dreaptă spate de către un ansamblu de vehicule, care
circula din direcția Caransebeș-Orșova.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului care a fost transportat la
spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
vătămare corporală din culpă.
Azi-noapte, la ora 22.40, Poliția Orașului Anina a fost sesizată cu privirea la
producerea unui accident rutier pe DN 58.
La locul indicat, polițiștii au identificat un autoturism avariat în partea lateral-stânga,
care ieșise în afara părții carosabile, acroșând parapetul metalic de pe marginea
drumului. Autoturismul nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 38 de ani din Anina, care la
testarea cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o alcoolemie de 2,66 mg/l alcool pur
în aerul expirat.
Acesta a fost imediat condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge
pentru stabilirea alcoolemiei, unde a refuzat prelevarea.
În urma accidentului, bărbatul de 38 de ani nu a suferit vătămări corporale.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere
pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul figura radiat din circulație.
Polițiștii au întocmit acte premergătoare și continuă cercetările sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere,
conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea
de mostre biologice.
Ieri, 27 septembrie, la ora 18.40, Poliția Orașului Oțelu Roșu a fost sesizată despre
producerea unui accident rutier pe strada Mihai Eminescu din oraș.
Echipajul de poliție sosit la fața locului a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 54
de ani din localitate conducea un autoturism pe str. Mihai Eminescu, a acroșat cu
partea din față a mașinii un pieton care s-a angajat în traversarea părții carosabile
prin loc nepermis, la aproximativ 3 metri de trecerea pentru pietoni.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului de 27 de ani.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând
în cazul primului, o concentrație de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul
celui de-al doilea, o concentrație de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pietonul de 27 de ani a fost transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri
medicale, fără a rămâne internat.
Și în acest caz s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu