A. Obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, obiecţii formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului; În cadrul dezbaterilor, Curtea Constituţională, văzând obiectul cauzelor, a dispus conexarea acestora. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale este neconstituţională, în ansamblul său.
Curtea a reţinut, în esenţă, că legea criticată are un
caracter profund eterogen, vizând statute profesionale diferite, precum şi funcţii de demnitate publică, tratate împreună din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a "pensiilor speciale", fără a se respecta exigenţele impuse atât din punct de vedere al formei specifice fiecărui domeniu de reglementare, cât şi al fondului reglementărilor. Astfel, în procedura de adoptare s-a încălcat ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului cu privire la modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi obligaţia constituţională de dezbatere a reglementărilor privitoare la drepturile deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art.65 alin.(2) lit.j) şi art.75 alin.(l) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) din Constituţie. De asemenea, actul normativ adoptat nu are la bază nicio documentare sau fundamentare, cercetare sau studiu de impact, fiind încălcate în acest sens prevederile constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) care consacră statul de drept, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Curtea a constatat în final că legea a fost adoptată şi cu încălcarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, reglementat de art.147 alin.(4) din Constituţie. Sub acest aspect, Curtea a statuat că potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile sale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept.
B. Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, obiecţie formulată de 71 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal; În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României este
neconstituţională, în ansamblul său.
Curtea a reţinut, în esenţă, că legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.61 alin.(2) care consacră principiul bicameralismului, ale art.111 alin.(l) şi ale art. 138 alin.(5) referitoare la informarea Parlamentului şi obligaţia de stabilire a sursei de finanţare pentru cheltuielile bugetare, precum şi ale art.1 alin.(3) raportat la art.1 alin.(5) din Constituţie care consacră exigenţele legiferării în cadrul statului de drept şi principiul securităţii juridice.
C. Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru suspendarea rambursării creditelor, obiecţie formulată de 72 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal; În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor este neconstituţională, în ansamblul său. Curtea a constatat că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislative contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, întrucât are acelaşi obiect de reglementare cu cel al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.261 din 30 martie 2020, şi anume suspendarea până la 9 luni dar nu mai mult de 31 decembrie 2020 a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori.
Efectul juridic al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii legii în ansamblul său este circumscris art.147 alin.(4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii în materie, astfel că Parlamentului îi revine în continuare obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, iar, în ipoteza iniţierii unui nou demers legislativ, de a se conforma celor statuate prin decizia Curţii. Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.
II. În aceeaşi zi, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.c) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.A.c) şi al art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I din Hotărârea Senatului nr.16/2020 pentru completarea Regulamentului Senatului, precum şi hotărârea în ansamblul său, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I din Hotărârea Senatului nr.16/2020 pentru completarea Regulamentului Senatului, precum şi hotărârea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Senatului.
III. De asemenea, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere:
A. Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgenţă instituite prin Decretul nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului; În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgenţă instituite prin Decretul nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României sunt constituţionale în raport de criticile formulate. Curtea nu a putut reţine critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social în procedura de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2020 deoarece acest act normativ a fost emis cu respectarea prevederilor art.I pct.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020, text prin care, pe perioada existenţei stării de stării de asediu sau a stării de urgenţă, se instituie o derogare de la regimul juridic al transparenţei decizionale şi al dialogului social, iar acest text se bucura, la momentul adoptării actului normativ criticat, de prezumţia de constituţionalitate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Avocatului Poporului.
B. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9, art.14 lit.c 1) - f) şi art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis:
1. A respins excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.14 lit.c1) -f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, precum şi ordonanţa de urgenţă, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
2. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă sunt neconstituţionale.
3. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă este neconstituţională, în ansamblul său.
1. Din analiza cadrului normativ constituţional şi legal, Curtea a constatat că, în domeniul instituirii stării de urgenţă, autorităţile statului exercită competenţe partajate: Parlamentul are competenţa de legiferare, prin lege organică, a regimului stării de urgenţă, în vreme ce Preşedintele are atribuţia constituţională de a institui starea de urgenţă şi de a pune în executare dispoziţiile legale ale regimului stării de urgenţă, astfel cum acestea au fost stabilite de legiuitor. Legea organică, transpunând art.93 din Constituţie, dă în competenţa Preşedintelui instituirea, prin decret prezidenţial, a stării de urgenţă, care presupune inclusiv stabilirea măsurilor concrete de primă urgenţă care urmează a fi luate şi identificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale al căror exerciţiu va fi restrâns. Decretul Preşedintelui nu este decât un act administrativ normativ, deci un act de reglementare secundară, care pune în executare un act de reglementare primară.
Restrângerea exerciţiului unor drepturi nu se realizează prin decretul Preşedintelui, dispoziţiile art.14 lit.d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 constituind norma prin care legiuitorul primar abilitează autoritatea administrativă (Preşedintele României) să dispună executarea legii, respectiv a dispoziţiilor art.4 din acelaşi act normativ care prevăd expres posibilitatea restrângerii exerciţiului drepturilor fundamentale. În speţă, Preşedintele, acţionând în limitele competenţelor sale legale, a identificat drepturile şi libertăţile al căror exerciţiu urma să fie restrâns. În schimb, măsurile pe care Preşedintele le-a apreciat drept "de primă urgenţă cu aplicabilitate directă" (achiziţionarea directă de bunuri de către autorităţile publice, suspendarea din funcţiile de conducere a unor funcţionari publici, neînceperea cursului prescripţiilor şi termenelor de decădere, suspendarea prescripţiilor şi termenelor de decădere, suspendarea de plin drept a cauzelor civile şi penale, întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac etc.) constituie, în mod expres sau implicit, derogări de la legislaţia în vigoare la momentul instituirii stării de urgenţă. Preşedintele a dispus, pe de o parte, suspendarea sau neaplicarea unor dispoziţii legale, sau, pe de altă parte, modificarea şi completarea unor legi, dispoziţiile sale având impact asupra unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiţie etc.). Curtea a observat că modul în care Preşedintele şi-a exercitat atribuţia legală, cu depăşirea cadrului legal, nu este consecinţa vreunui viciu de neconstituţionalitate a actului normativ de reglementare primară în virtutea şi în limitele căruia autoritatea publică era abilitată să acţioneze. Aşa fiind, întrucât nicio dispoziţie a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 nu îl îndrituieşte pe Preşedinte să acţioneze dincolo de competenţele sale constituţionale, instanţa constituţională nu poate sancţiona, în cadrul controlului de constituţionalitate pe care îl efectuează în procedura instituită de art.146 lit.d) din Constituţie referitoare la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, normele legale criticate de autorul excepţiei. Având în vedere, însă, natura juridică a decretului Preşedintelui de act administrativ normativ supus încuviinţării Parlamentului, Curtea a constatat că forul legiuitor avea obligaţia de a-l supune controlului parlamentar, iar prin hotărârea adoptată să sancţioneze exercitarea ultra vires a competenţelor legale de către Preşedintele României, doar o atare hotărâre fiind susceptibilă de contestare la Curtea Constituţională, în baza art.146 lit.l) din Constituţie.
2. Curtea a reţinut că dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. În aceste condiţii, actele normative cu putere de lege şi actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condiţiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate. Or, Curtea constată că dispoziţiile art.28 alin.(1) prin sintagma "nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie" califică drept contravenţie încălcarea obligaţiei generale de a respecta şi de a aplica toate măsurile stabilite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională. În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera aprecierea agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Mai mult, prevederile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 stabilesc în mod nediferenţiat pentru toate aceste fapte, independent de natura sau gravitatea lor, aceeaşi sancţiune contravenţională principală. În ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale complementare, deşi legea prevede ca acestea se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei, atâta vreme cât fapta nu este circumscrisă, evident că nu se poate determina nici natura sau gravitatea sa pentru a stabili în mod just sancţiunea complementară aplicabilă.
În concluzie, Curtea a constatat că prevederile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum şi principiul restrângerii proporţionale a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituţie.
3. Actul normativ care reglementează regimul juridic al stării de asediu şi al stării de urgenţă are ca scop crearea cadrului legal al măsurilor excepţionale impuse de gestionarea situaţiei de criză, măsuri care, prin ele însele, afectează drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor. Cu alte cuvinte, raţiunea legii este tocmai aceea de a constitui temeiul legal al restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, în acord cu imperativul constituţional stabilit în art.53 alin.(1), precum şitemeiul legal al măsurilor excepţionale care pot viza inclusiv atribuţii ale instituţiilor fundamentale ale statului.
Reţinând că actul normativ care restrânge/afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor sau instituţii fundamentale ale statului cade în sfera interdicţiei prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituţie, Curtea a constatat că, în actualul cadru constituţional, un atare act nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului, adoptată cu respectarea dispoziţiilor art.73 alin.(3) lit.g) din Constituţie, în regim de lege organică.Având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 a fost adoptată în temeiul art.114 alin.(4) din Constituţia României din 1991, deci anterior revizuirii Constituţiei prin Legea nr.429/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003) care a introdus dispoziţiile art.115 alin.(6), Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 a fost adoptată cu respectarea cadrului constituţional în vigoare la acea dată, care nu limita prerogativa legislativă a Guvernului în sensul neafectării regimului instituţiilor fundamentale ale statului sau a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.În schimb, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, Curtea constată că aceasta a fostadoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică).
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.
IV. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.297/2018 privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, obiecţie formulată de Guvernul României, Curtea Constituţională a decis amânarea dezbaterilor pentru data de 3 iunie
2020.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu