Ce
a decis Curtea Constituţională cu privire la starea de urgenţă; Ce se întâmplă
cu amenzile necontestate în termen; Poliția poate amenda în continuare; Ce
trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe
În
şedinţa din 6 mai 2020, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la
sesizarea Avocatului Poporului privind două ordonanţe de urgenţă, respectiv OUG
nr. 1/1999 şi OUG nr. 34/2020, care reglementează procedura instituirii stării
de urgenţă şi a stării de asediu, precum şi amenzile ce se pot aplica pentru
nerespectarea măsurilor stabilite pentru gestionarea stării de urgenţă/asediu.
Pe
scurt, potrivit comunicatului emis, Curtea Constituţională a decis, cu
unanimitate de voturi, următoarele:
1.
Starea de urgență este constituțională
Starea
de urgenţă a fost instituită în mod constituţional. Nu se pune problema
„anulării" ei. Curtea a stabilit că, în mod corect, în decretul
prezidenţial au fost identificate şi indicate drepturile şi libertăţile al
căror exerciţiu urma să fie restrâns.
Dar
în decret au fost prevăzute şi unele măsuri concrete, care au constat în
modificarea, completarea sau suspendarea unor dispoziţii legale. Aceste măsuri
concrete au depăşit limita prevăzută de lege (OUG 1/1999) în care preşedintele
putea acţiona. Parlamentul ar fi putut să sancţioneze depăşirea competenţelor
legale de către preşedinte, însă nu a făcut-o.
(Vom
primi mai multe clarificări despre această problemă reţinută de Curtea
Constituţională, privind depăşirea parţială a competenţelor legale prin
decretul prezidenţial, odată cu publicarea motivării deciziei CCR)
2.
Nu și amenzile date pentru nerespectarea ei
Toate
amenzile aplicate pe durata stării de urgenţă pentru nerespectarea măsurilor
stabilite pentru combaterea pandemiei nu au o bază constituţională (fie pentru
că reglementarea este neclară – cazul art. 28 din OUG 1/1999 – fie pentru că
prin ordonanță de urgență nu se pot restrânge drepturi şi libertăţi – cazul
întregii OUG 34/2020). Aceasta înseamnă că nu au bază constituţională nici
amenzile „mici" (cele aplicate în prima fază a stării de urgenţă) şi nici
amenzile „mari" (cele aplicate după majorarea amenzilor, care a fost
stabilită prin OUG nr. 34/2020).
Se
mai pot da amenzi acum?
Decizia
Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai după publicarea ei în
Monitorul Oficial, publicare care se va face, cel mai probabil, după încetarea
stării de urgenţă, deci după 15 mai 2020.
Până
la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ea nu produce nici un
efect, așadar se mai pot aplica amenzile stabilite prin ordonanţele care
reglementează starea de urgenţă (cele majorate). Din punct de vedere practic,
însă, aceste amenzi aplicate devin inutile, deoarece ele pot fi contestate la
instanță şi vor fi anulate pe motiv că actul pe care s-au bazat a fost declarat
neconstituţional (până la terminarea procesului din instanţă, decizia Curţii
Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial și va produce efecte
pentru viitor, adică pentru toate procesele care se vor finaliza după
publicarea ei).
Mai
pot fi contestate amenzile?
Deci,
Curtea Constituţională nu a anulat nicio amendă, dar în baza acestei decizii,
fiecare persoană dintre cei amendaţi, dacă se mai află în termenul de
contestaţie, de 15 zile de la primirea procesului-verbal prin care a fost
amendată, poate contesta amenda în instanță şi
va câştiga procesul. După opiniile mai multor jurişti, toţi cei amendaţi
încă se mai află în termenul de contestație, care este suspendat până la
încetarea stării de urgenţă, conform unei prevederi din decretele prezidenţiale
prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă.
Vezi cum se poate contesta amenda Covid 19
Amenzile
pentru tulburarea ordinii publice rămân în vigoare
Aceasta
nu înseamnă că faptele prin care se tulbură liniştea şi ordinea publică vor
rămâne nesancţionate în urma declarării neconstituţionale a art. 28 din OUG
1/1999 şi a OUG 34/2020, deoarece pentru astfel de fapte (petreceri zgomotoase,
săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii,
expresii jignitoare sau vulgare etc.) pot fi aplicate în continuare sancţiunile
contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de
încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
La
fel și dosarele penale pentru răspândirea bolilor
De
asemenea, cei care nu respectă măsurile de combatere a pandemiei şi cauzează
infectarea altor persoane vor putea fi urmăriţi penal, pentru comiterea
infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dar, este de subliniat că şi
în acest domeniu există o mare problemă: printr-o ordonanţă de urgenţă,
Guvernul a majorat pedepsele pentru această infracţiune şi a extins
incriminarea cu privire la alte fapte. Şi în legătură cu acea ordonanţă de
urgenţă există pericolul ca, dacă va fi atacată la Curtea Constituţională, să
fie declarată neconstituţională (deoarece restrânge drepturi şi libertăţi şi
încalcă un referendum naţional).
Ce
trebuie să facă Parlamentul și Guvernul mai departe?
Dar,
cât mai repede posibil, Parlamentul va trebui să reglementeze clar şi
previzibil regimul stării de urgenţă, printr-o lege care să ţină cont de
recenta decizie a Curţii Constituţionale. În prezent, ca urmare a acestei
decizii, regimul stării de urgenţă poate fi considerat ca fiind unul haotic.
Iar pandemia încă nu s-a terminat.
În
acest context, APADOR-CH atrage atenţia asupra faptului că în cazul anunţatei
„stări de alertă", care, începând cu 15 mai 2020, ar putea să înlocuiască
actuala stare de urgenţă, nu pot fi restrânse drepturi cetăţeneşti prin ordine
de ministru, planuri de acţiune şi ale acte administrative cu caracter normativ
inferioare legii. În măsura în care, în starea de alertă, se va dispune
restrângerea de drepturi şi libertăţi prin alte acte normative decât prin lege,
măsurile vor fi neconstituţionale, pentru că vor încălca art. 53 din
Constituție.
Din
acest motiv, APADOR-CH consideră că Guvernul ar fi trebuit să prezinte
Parlamentului, până la această dată, un proiect de lege privind măsurile
necesare pe durata stării de alertă pentru combaterea pandemiei, măsuri care
presupun restrângeri de drepturi şi libertăţi. A mai rămas o săptămână până la
încetarea stării de urgenţă şi până la posibilul debut al stării de alertă, dar
un astfel de proiect de lege nu a fost trimis Parlamentului. Proiectul de lege,
dacă există, ar trebui trimis chiar şi acum Parlamentului, pentru a evita
crearea unei stări de incertitudine normativă, de genul celei create prin
reglementarea deficitară a amenzilor din starea de urgenţă, relevată prin
recenta decizie a Curţii Constituţionale.
***
Reamintim
că, în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale, APADOR-CH a solicitat
adoptarea urgentă a unei măsuri de amnistie fiscală pentru cei amendaţi în baza
textelor legale declarate neconstituţionale. Scopul amnistiei fiscale este de a
evita supraaglomerarea instanțelor de judecată cu cele peste 300.000 de
contestații ale celor amendaţi, contestaţii care vor avea succes în instanță.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu