Două tinere în vârstă de 15,
respectiv 20 de ani sunt cercetate de polițiștii din Bocșa, fiind bănuite de
săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și furt. Aceștia au depistat și o
femeie de 41 de ani, urmărită de autoritățile din Marea Britanie pentru
infracțiuni contra
proprietății.
La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 17.45, poliţiştii
din Bocșa au fost sesizați cu privire la faptul că o vânzătoare din Doclin a
fost înșelată cu suma de 200 de lei de un grup de persoane necunoscute.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că
două tinere în vârstă de 15, respectiv 20 de ani, s-au deplasat la un magazin
de pe raza localității Doclin și ar fi înșelat-o pe vânzătoare cu suma de 200
de lei. Ulterior, acestea au urcat într-un autoturism și ar fi părăsit locul
faptei.
Urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii din Bocșa au
reușit depistarea autoturismului pe D.J.572, între localitățile Fizeș și
Berzovia. Împreună cu cele două tinere, în autoturism se mai afla un bărbat în
vârstă de 46 de ani și o femeie de 41 de ani, ambii din Timișoara.
Polițiștii i-au legitimat pe cei patru pasageri iar în urma
verificărilor efectuate au stabilit că pe numele femeii de 41 de ani a fost
emis un mandat de arestare european de către autoritățile din Marea Britanie,
fiind urmărită pentru infracțiuni contra proprietății.
Pe numele celor două tinere a fost întocmit dosar penal sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și furt, iar femeia urmărită
a fost condusă de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a emis pe numele ei o
ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind încarcerată în arestul
Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții
vătămate.
Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea
întregii activităţi infracţionale a bănuitelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu