Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Serbiei că autoritățile locale au emis o avertizare privind prelungirea condițiilor meteorologice nefavorabile pentru intervalul 9-11 ianuarie 2017.
Conform prognozei Serviciului de Meteorologie și Hidrologie al Republicii Serbia, ninsorile vor cădea pe întreg teritoriul Serbiei, dar vor avea caracter intensiv în sud, sud-vest și sud-estul R. Serbia. În această perioadă sunt prognozate temperaturi foarte scăzute, ce se vor situa în jurul valorii de—20 grade Celsius.
Se recomandă evitarea călătoriilor în această perioadă, întrucât există pericolul formării de troiene de zăpadă și polei. În cazul în care plecarea la drum pe cale rutieră este imperativă, se recomandă cu insistență șoferilor o echipare adecvată pentru iarnă a autovehiculelor.
Conducătorii auto și reprezentanții firmelor de transport pot obține informații actualizate cu privire la starea drumurilor și a vremii de pe paginile de Internet a Agenției Publice Drumurile Serbiei la adresa web: http://www.putevi-srbije.rs/index.php/sr/izve%C5%A1taj-zimske-slu%C5%BEbe și a Serviciului de Meteorologie și Hidrologie al R. Serbia: http://www.meteoalarm.rs/eng/meteo_alarm.php.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Belgrad +38113670362. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Belgrad: +38163319425.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația 'Călătorește în siguranță' (disponibilă gratuit în 'App Store' și 'Google Play'), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Sursa:Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de:Irina M.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu