Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 28 ianuarie 2017

APADOR-CH cere CCR să clarifice sintagma „condamnări penale” din Legea 90/2001

 APADOR-CH a depus azi la Curtea Constituțională un amicus curiae în sprijinul demersului de clarificare a prevederilor Legii 90/2001, lege care îi împiedică pe politicienii condamnați să ocupe funcții de demnitate publică în Guvern.
Asociația consideră că sunt neîntemeiate argumentele folosite de Avocatul Poporului, pentru a motiva 
excepția de neconstituționalitate ridicată la CCR pe această temă, dar în același timp apreciază că sintagma „condamnări penale” din cuprinsul legii amintite ridică probleme de constituționalitate, întrucât este prea vagă și lasă loc la interpretări arbitrare.
APADOR-CH apreciază că, prin ambiguitatea sa, sintagma „condamnări penale” din amintita lege încalcă art. 1 al. 5, art. 23 al. 11 şi art. 53 al. 2 din Constituţie (ce vizează respectarea prezumției de nevinovăție și restrângerea unor drepturi).
Ca modalitate practică de remediere a viciului de constituţionalitate prezentat, asociaţia consideră că este suficient ca în decizia Curţii să se menţioneze că respectiva sintagmă este constituţională în măsura în care ea se referă la condamnări definitive pentru care nu a intervenit reabilitarea sau, după caz, nu a încetat executarea măsurilor de siguranţă”.
*
Dosarul în care CCR urmează să se pronunțe asupra constituționalității Legii 90/2001 se află în fază de raport (nu are încă un termen, conform procedurilor Curții). În aceeași speță a mai depus amicus curiae și organizația Expert Forum.
Organizaţiile neguvernamentale nu au calitate de intervenient în acest contencios constituţional, în care Curtea a fost sesizată de Avocatului Poporului, însă prin amicus curiae este permis celor care au o expertiză într-un anumit domeniu să ajute instanţa, ca “prieteni ai instanţei” (amicii curiae), prin furnizarea, cu rol consultativ, de informaţii/observaţii relevante pentru soluţionarea unei cauze importante.
- See more at: http://www.apador.org/apador-ch-cere-ccr-sa-clarifice-sintagma-condamnari-penale-din-legea-902001/#sthash.u669BmiG.dpuf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu