Inspectoratul de
Poliţie Judeţean Caraş-Severin prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a
Criminalităţii şi Serviciul de Resurse Umane au reluat activităţile în cadrul campaniei
naţionale „Şi TU poţi deveni POLIŢIST” care are drept scop promovarea, în
rândul elevilor de liceu, a profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a
instituţiilor de învăţământ specializate – Şcolile de Agenţi de Poliţie şi
Academia de Poliţie „A.I.Cuza”.
Elevii claselor a X-a şi a XI-a
de la două licee din municipiul Reşiţa au fost beneficiarii sesiunilor de
informare organizate de poliţişti, în cadrul cărora, elevii au fost
familiarizaţi cu specificul acestei meserii, avantajele profesiei de poliţist,
condiţiile de admitere şi de studiu din instituţiile de învăţământ ale
Ministerului Afacerilor Interne, având o opţiune în plus atunci când se vor
decide în privinţa propriei cariere.
În completarea acestor
informaţii, elevii au vizionat un film de prezentare a unităţilor de învăţământ
specializate şi au fost familiarizaţi şi cu paginile web ale acestora, unde pot
regăsi mai multe informaţii.
La sfârşitul
întâlnirii, poliţiştii au distribuit pliante cuprinzând informaţii utile, ca o
sinteză a celor prezentate.
COMUNICAT DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu