Biroul de Presă al Majestății
Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul comunicat:
Lansare de carte regală la
Târgul Internațional Gaudeamus
Sâmbătă, 21 noiembrie, la ora
16.00, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, vor fi lansate
volumul „Săvârșin. Detaliul” și „Calendarul Regal 2016”, în prezența Altețelor
Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României.
Cele două apariții
editoriale, publicate de Editura Curtea Veche, vor fi prezentate de scriitoarea
Tatiana Niculescu-Bran.
Evenimentul va avea loc la
standul Editurii Curtea Veche, în Pavilionul Central Romexpo, și va include o
sesiune de autografe.
„Săvârșin. Detaliul” este un
volum de decorațiuni interioare, o premieră pe piața de carte românească.
Fotografiile sunt creația artistului fotograf bănățean Cristian Coposesc.
Volumul face, în cuvinte și
imagini, o evocare a castelului, la aproape cincisprezece ani de la întoarcerea
Majestății Sale Regelui în casa și pe domeniul care îi aparțin. Lumea
interioară a reședinței regale de la Săvârșin a fost marcată profund de Regina
Elena. De aceea, refacerea fiecărei încăperi a continuat opera începută de mama
Regelui Mihai, în anii 1940, folosind exact materialele de atunci: lemnul,
fierul, piatra, ceramica, alama, lâna, mătasea, inul, bumbacul.
„Săvârșin. Detaliul” prezintă
cititorilor drumul parcurs de Principesa Moștenitoare Margareta și de
Principele Radu, în ultimul deceniu și jumătate, în cunoașterea, restaurarea și
apoi recrearea lumii acestei case de familie, cămin regal cu valoare de simbol
pentru fiecare familie de români.
„Calendarul Regal 2016” este
o ediție jubiliară. El cuprinde, în fiecare dintre filele anului, fotografii
ale membrilor Familiei Regale, începând cu anul 1866 și sfârșind cu anul 2015.
Toate fotografiile din calendar sunt inedite. Regele Carol I apare în
fotografii făcute în primii ani de domnie, apoi la proclamarea Regatului
României și la bătrânețe.
Calendarul cuprinde minunate
fotografii necunoscute cu Reginele Elisabeta și Maria. În fine, Majestățile Lor
Regele Mihai și Regina Ana, ca și Regina Elena, apar în emoționante fotografii
de familie. Coperta ilustrează o lucrare a pictorului și fotografului de artă
Carol Popp de Szathmári.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu