Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau călătoresc pe teritoriul Republicii Slovenia că autoritățile locale au anunțat cod galben de ninsoare și polei pentru zilele de sâmbătă şi duminică, 21-22 noiembrie 2015. Sunt prognozate furtuni de zăpadă în zonele montane înalte şi vânturi puternice pe coasta Mării Adriatice.
Circulația rutieră pe autostrăzile slovene este deschisă, dar sunt posibile disfuncționalități și întârzieri în trafic. Se recomandă conducerea prudentă și respectarea semnelor și avertizărilor de trafic.
În perioada 15 noiembrie 2015 - 15 martie 2016 este obligatoriu ca autovehiculele, care circulă pe teritoriul Republicii Slovenia, să fie echipate cu pneuri de iarnă.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor și transportatorilor să consulte pagina de Internet www.mae.ro, să se documenteze asupra condițiilor de călătorie şi de circulație pe principalele componente de infrastructură rutieră și feroviară din Republica Slovenia, asupra restricțiilor existente, precum și cu privire la alertele emise de autoritățile slovene. Informații privind situația circulației rutiere în Slovenia pot fi obținute 24h/24 de la Centrul de informare http://www.promet.si, precum și la numerele de telefon 1970 (din Slovenia) și 00 386 151 88 518 (internaționa).
Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de>Irina M.C.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de>Irina M.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu