Documentul a rezultat în urma unui amplu demers instituțional și de cercetare, derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în perioada 2012 — 2015.
Proiectul de act normativ intitulat Lege pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României se află în consultare publică până la data de 7 decembrie 2015.
Observațiile și propunerile privind proiectul pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Str. Apolodor, nr. 17, sector 5, București — Direcția Generală Juridică și Relația cu Parlamentul, la adresa de e-mail iulia.matei@mdrap.ro sau la numărul de fax 0372.114.569.
'Ministerul Dezvoltării gestionează programe cu impact național semnificativ și extrem de concret: rezultatele proiectelor implementate sunt spații sau echipamente moderne cu care oamenii lucrează, spații pe care le parcurgem în drumul către școală său serviciu, spații de recreere sau pentru sport, spații pe care le folosim zilnic. Ce se întâmplă zi de zi la minister duce, într-un limbaj mai tehnic, la echiparea întregului teritoriu al României, dar și la dezvoltare socială și economică. Suntem ca un administrator național, dacă vreți, iar munca noastră devine mai eficientă dacă o fundamentăm pe strategii și dacă are la bază o planificare coerentă. De aceea, vă invităm să fiți activi în procesul de consultare publică a Legii pentru Strategiei de dezvoltare teritorială a României și mulțumim fiecărui participant pentru contribuție', a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
SDTR este documentul programatic pe termen lung prin care sunt stabilite obiective de dezvoltare, măsuri, acțiuni și proiecte concrete la nivel teritorial. Strategia urmărește inclusiv asigurarea priorităților de dezvoltare teritorială pentru perioada 2014 — 2020, stabilite prin Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană: îmbunătățirea calității vieții pentru comunitățile locale și regionale, pentru că regiunile României să devină mai atractive pentru locuit, pentru petrecerea timpului liber, pentru investiții și muncă, promovarea parteneriatelor rural-urbane, consolidarea rețelei urbane prin dezvoltare policentrică și specializare teritorială, creșterea accesibilității și conectivității, acces echitabil la servicii de interes general.
La nivel național, este nevoie ca fiecare teritoriu și comunitate să fie susținute astfel încât să se dezvolte în mod durabil, asigurând un echilibru între obiectivele de coeziune și de competitivitate. Astfel, prin investițiile publice este necesar să fie asigurate premisele acestei dezvoltări și să fie create noi oportunități, în condițiile păstrării valorilor tradiționale. În acest sens, un demers strategic la nivel național creează condițiile unui acord în ceea ce privește interesul general pe termen lung, cu accent pe locuitorii fiecărei zone, care trebuie să simtă cu adevărat că sunt parte la acest proces de dezvoltare.
***
SDTR este un rezultat cheie al proiectului 'Dezvoltarea de instrumente și modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013', al cărui scop a fost acela de a îmbunătăți procesul de planificare teritorială la nivel național, prin realizarea de studii sectoriale, dezvoltarea cadrului de planificare, stabilirea unor mecanisme noi de planificare, monitorizare și implementare. Proiectul, cu un buget de 3.140.847,08 lei, a fost confinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2007 — 2013.
MDRAP a lansat Strategia în consultare publică în perioada decembrie 2014-ianuarie 2015, pentru o perioadă de o lună, prelungită, ulterior, până în martie 2015, pentru a asigura o participare cât mai consistentă la proces.
Direcția Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu