Poliţişti din cadrul
Posturilor de Poliţie Bouţar şi Rusca Montană au depistat în trafic, pe D.J.
684, pe raza comunei Rusca Montană, un bărbat care conducea un motociclu.
Cu ocazia
verificărilor s-a stabilit că C.M., în vârstă de 28 ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio
categorie de vehicule.
A fost întocmit dosar
penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile
publice fără a poseda permis de conducere.
Lucrătorii Poliţiei
Oraşului Moldova Nouă, în timp ce desfăşurau activităţi în trafic, au oprit
pentru control un moped condus de către O.V., de 44 ani, domiciliat în Moldova
Nouă.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit
că O.V. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar
la testarea cu aparatul alcooltest rezultatul a fost pozitiv.
Conducătorului
mopedului i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii
alcoolemiei.
În continuare se
efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui
vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi conducerea
unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană având alcoolemie în
sânge.
La volan sub
influenţa alcoolului
Lucrători din cadrul
Poliţiei Municipiului Reşiţa au depistat în trafic un autoturism ce circula pe
str. Moise Groza din municipiu. Conducătorul auto, A.S., de 30 ani, domiciliat
în Oraviţa, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv,
motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde a
refuzat să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii
alcoolemiei.
În cauză se continuă
cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul ori sustragerea
conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare
în vederea stabilirii alcoolemiei”.
A pierdut controlul
volanului
În data de
05.05.2015, în timp ce I.F., în vârstă de 46 ani, din Buchin, sat Valea
Timişului, conducea un autoturism pe Calea Timişoarei din Caransebeş, a pierdut
controlul autovehiculului, a pătruns pe contrasens şi a părăsit partea
carosabilă prin partea stângă, întrând în şanţul de scurgere al apei pluviale,
după care a lovit un cap de pod.
În urma impactului a
rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto care a fost transportată la
Spitalul Municipal Caransebeş, rămânând internată.
Se efectuează
cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conducea un
autoturism neînmatriculat
În data de
05.05.2015, în municipiul Reşiţa, pe Bulevardul A.I.Cuza, a fost depistat în
trafic un autoturism cu număr de circulaţie provizoriu, condus de A.I.E., de 25
ani, din localitate.
În urma verificărilor
efectuate s-a stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată.
Se efectuează
cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Arbori tăiaţi ilegal
În data de
05.05.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu au fost sesizaţi
despre faptul că în zona „Gura Jgheabului” mai multe persoane transportă
material lemnos. Se presupunea că acestea nu deţin documente de provenienţă.
Cu ocazia deplasării
la faţa locului au fost surprinse coborând din pădure două atelaje tractate de
cabaline care erau încărcate cu material lemnos.
În primul atelaj au
fost identificate 2 persoane: G.M.S., de 43 ani şi C.N., de 38 ani, din Oţelu
Roşu, care transportau material lemnos de esenţă carpen.
În cel de-al doilea
atelaj au fost identificaţi: B.C., de 52 ani, B.A.D., de 21 ani şi B.O.C.G., de
23 ani, toţi din Oţelu-Roşu, care transportau material lemnos de esenţă fag.
Fiind întrebaţi
despre provenienţa lemnului G.M.S. şi B.C. au declarat că nu deţin documente de
provenienţă a materialului lemnos, iar cu privire la documentaţia transportului
a indicat drept responsabil pădurarul.
La ora 13.46 s-a
prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu numitul C.F. cu un aviz de
însoţire a materialului lemnos şi un bon, eliberat de Romsilva – O.S.
Oţelu-Roşu, emis la aproape o oră de la depistarea în trafic a celor două
utilaje.
Materialul lemnos a
fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Oţelu Roşu.
G.M.N şi B.C. au fost
sancţionaţi contravenţional. Faţă de G.M.S. s-au întocmit acte cu privire la
săvârşirea infracţiunii de instigare la
comiterea infracţiunii de fals intelectual, iar faţă de C.F.S. s-au întocmit
acte cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
Conducerea de
autovehicule sub influenţa alcoolului
- În data de
05.05.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu au oprit pentru
control un autoturism condus de P.I., de 48 ani, din localitate.
Întrucât conducătorul
auto emana halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest,
rezultatul fiind pozitiv. P.I. a fost condus la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu
unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Cercetările continuă
faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea
unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
- În data de
06.05.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au oprit pentru
control, pe strada Moise Groza din localitate, un autoturism condus de A.S.G.,
de 29 ani, din Oraviţa.
Întrucât conducătorul
auto emana halena alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest,
rezultatul fiind pozitiv. A.S.G. a fost condus la Spitalul Judeţean din Urgenţă
din Reşiţa unde a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge.
Cercetările continuă
faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul de a
se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetaţi pentru
distrugere
În data de
05.05.2015, lucrătorii Poliţiei Municipiului Reşiţa au fost sesizaţi cu privire
la faptul că, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, doi tineri: S.G., de 17 ani
şi Z.A., de 18 ani, ambii din localitate, au distrus, prin spargere, unul
dintre geamurile cu care era prevăzută uşa de acces în scara unui bloc.
Cercetările continuă
sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere faţă de cei doi tineri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu