În municipiul Reşiţa, activitatea
fotbalistică are o tradiţie de peste 100 de ani, de-a lungul timpului echipa de
fotbal a câştigat diverse competiţii naţionale iar jucătorii de fotbal, care au
activat la această echipă, s-au remarcat şi la cluburi internaţionale.
În vederea continuării tradiţiei
fotbalistice în Reşiţa şi promovării tinerelor talente, Primăria Municipiului
Reşiţa face un nou apel către alte instituţii, societăţi comerciale sau
persoane fizice (fotbalişti, patroni de cluburi, oameni de iniţiativă) să se
alăture eforturilor administraţiei publice locale în ceea ce priveşte
susţinerea echipei de fotbal de Liga a-II-a, Club Sportiv Metalul Reşiţa.
Toţi cei dispuşi să se implice sunt
rugaţi să transmită un răspuns până în data de 8 iunie 2015 pe e-mail, la
adresa biroupresa@primariaresita.ro sau pe fax, la numărul 0255/ 215 314.
Primăria Municipiului Reşiţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu