Şcoala Gimnazială Mãru vã invitã duminică, 24.05.2015,
la
Mãru pentru a
participa la
FESTIVALUL „DOINA BISTREI”
ediția a V a
Am iniţiat acest proiect plecând de la dorinţa de a
cultiva şi a dezvolta la elevi dragostea faţă de locul natal, faţă de
obiceiurile şi tradiţiile strãmoşilor noştri.
Ca dascăli, putem avea un impact deosebit asupra elevilor
noştri în ceea ce priveşte educaţia lor pentru cunoaşterea şi păstrarea
obiceiurilor şi tradiţiilor, introducând elemente din folclorul zonei unde locuim sau din alte zone ale ţării în
diferitele activităţi pe care le desfăşurăm. Trezindu-le interesul faţă de
tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, le stimulăm dorinţa de a cunoaşte şi respecta
valorile care ne definesc.
REGULAMENTUL
FESTIVALULUI FOLCLORIC
“DOINA BISTREI”
24.05.2015
La festival se pot înscrie preşcolari şi elevi din
ciclurile preprimar, primar, gimnazial şi liceal din unităţile şcolare din jud.Caraş-Severin.
Secţiunile la care
pot participa copiii sunt:
Recitare de poezie în grai
Solişti vocali,
grupuri vocale
Dansuri populare
Înscrierile se fac în perioada 07 mai-20 mai 2015;
Fiecare cadru didactic se poate înscrie cu maximum 3
copii la secţiunile I şi II;
Fiecare copil va purta costum popular din subzona de
provenienţă;
Durata evoluţiei unui copil nu va depăşi 5 min. la
secţiunile I şi II;
Grupul vocal va fi format din minimum 8 copii, maximum 16
copii;
Durata evoluţiei unui ansamblu de dansuri nu va depăşi 10
minute;
Formaţia de dansuri va fi formată din min. 6 perechi –
max. 10 perechi ;
Suport muzical pe CD doar la ansambluri de dansuri şi
grupuri vocale;
Programul
artistic poatã sã cuprindã:
-prezentarea costumului popular;
-recitãri de poezii in grai bãnãţean;
-dansuri populare;
-interpretare melodii populare;
-şezãtori;
-alte activităţi artistice prin care sunt puse în valoare
obiceiuri şi tradiţii
! Taxe
de participare:
Secţiunea I:Recitare: 5 lei/elev
Secţiunea II:Solişti vocali/grup vocal: 10 lei/solist,
grup
Secţiunea III:Dansuri populare: 15 lei/ansamblu
Vă rugăm să vă faceţi anunţată prezenta până miercuri,
20.05.2015, prin completarea fişei de
înscriere şi trimiterea acesteia pe adresa de
e-mail: scoala.maru@yahoo.com
Acordurile de parteneriat vor fi aduse în ziua festivalului, câte două
exemplare, semnate şi înregistrate.
Vã mulţumim şi vã aşteptãm cu drag!
PROGRAMUL
ACTIVITĂŢII
24.05.2015
Plecarea în alai de sărbătoare de la Biserica Ortodoxă
Măru -12:30
Primirea invitaţilor la Căminul Cultural din Măru - 13:00
Festivitatea de deschidere
- 13:30
Prezentarea pe clase/şcoli a programelor artistice - 13:40
Festivitatea de închidere
- 18.00
PERSOANE DE CONTACT:
Prof. MĂRGAN DANIELA
TEL: 0763756556
E-mail: daniela_dorel@yahoo.com
Prof.HERMAN TIANA
TEL: 0745069564
E-mail: hermantiana@yahoo.com
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
Unitatea de învăţământ:
................................................................................
Localitatea:
............................................................................................
Numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător:
.................................
Tabel cu elevii participanţi:
Nr. crt.
Numele şi prenumele
preşcolarilor/elevilor/ansablului
Grupa/
Clasa
Secţiunea
http://www.pc-resita.ro/images/isj.jpgLogo4MINISTERUL
EDUCAȚIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN CARAȘ-SEVERIN
Ș C O A L A G I
M N A Z I A L Ă Z Ă V O I
Zăvoi, nr. 149, tel/fax: 0355.401.800, 0255.536.695
e-mail:
scgzavoi@gmail.com
Nr 296.
/07.05.2015
GRĂDINIȚA/ȘCOALA……………………………………
Nr.
……../……………………
ACORD DE PARTENERIAT
1.Părţile
contractului:
A) Şcoala Gimnazială Măru, structură a Şcolii Gimnaziale
Zăvoi, reprezentată de prof. Ion CUBIN în calitate de director, prof. Marin
VĂRZAN în calitate de director adj. şi de prof. înv primar Daniela MĂRGAN şi
prof. Tiana HERMAN, în calitate de coordonatoare ale Festivalului Folcloric
„DOINA BISTREI”-ediția a V a
B)INSTITUŢIA …..............................................................................................................,
strada.......................................nr.............localitatea.......................................judeţul......................,
reprezentată prin……………………………………………. în
calitate de director și de ……………………………………………………..…. în calitate de partener.
2. SCOPUL
PARTENERIATULUI:
Colaborarea în vederea educării preşcolarilor şi
şcolarilor pentru a dobândi cunoştinţe referitoare la obiceiurile, datinile şi
tradiţiile zonei.
3. DURATA
Prezentul acord este valabil pe perioada anului şcolar
2014-2015
4. OBLIGAŢII
COMUNE:
Stabilirea locaţiei şi a perioadei de desfăşurare a
acţiunilor pentru a nu perturba
programul niciuneia dintre instituţii;
Derularea unor acţiuni specifice pentru a mediatiza
rezultatele obţinute
Acordul încheiat în 2
exemplare, intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi este
valabil pe perioada anului şcolar
2014-2015.
Festivalul
județean „Doina Bistrei” face parte din categoria activităţilor
extraşcolare şi urmăreşte stabilirea de relaţii, de colaborare între
instituţiile de învăţământ din județ, precum şi implicarea comunităţii locale
in procesul de învăţământ.
ȘCOALA
GIMNAZIALĂ ZĂVOI
GRĂDINIŢA/ŞCOALA
DIRECTOR
,
..................................................
prof. ION
CUBIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu