La acest concurs, primul după anul 2008, au participat un
număr de 207 candidaţi, 80 fiind declaraţi admişi. Astfel, în 21 de judeţe
există inspectori şcolari generali cu contract de management, în 20 de judeţe
au fost declaraţi admişi 28 de candidaţi pentru posturile de inspectori
generali adjuncţi, iar pentru posturile de directori ai caselor corpului
didactic au fost declaraţi admişi 31 de candidaţi.
În judeţele Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Tulcea, Hunedoara,
Mureş şi Sălaj echipele manageriale sunt complete. La polul opus se situează
judeţele Arad, Bacău, Harghita, Olt şi Vaslui, unde niciun candidat nu a reuşit
să promoveze concursul.
Menţionăm că metodologia după care s-a desfăşurat concursul
este în deplină corelaţie cu Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, asumată de
către guvernul PDL.
Participarea, în calitate de observatori, a liderilor judeţeni
şi a conducerii centrale ale celor două mari confederaţii sindicale din
învăţământ, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia
Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret", precum şi a reprezentanţilor
Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar,
certifică desfăşurarea în deplină transparenţă şi legalitate a concursurilor
organizate de minister.
Conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării ştiinţifice
va veghea la asigurarea aceluiaşi cadru legal şi climat propice pentru
concursurile de ocupare a funcţiilor de inspectori şcolari, ce se vor desfăşura
în perioada 20 mai - 7 iunie.
BIROUL DE PRESĂ
Exact asa si trebuie, in deplina transparenta si legalitate...nu ca in urma cu 10 ani de exemplu cand puneai mana pe un loc numai daca aveai pile. Bine ca au inceput cei de la DNA sa isi faca treaba si sta cu biciul pe ei.
RăspundețiȘtergere