În data de 30 octombrie 2024, la Chișinău, a avut loc reuniunea trilaterală a conducătorilor autorităților vamale din România, Republica Moldova și Ucraina, găzduită de Serviciul Vamal al Republicii Moldova. La eveniment au participat reprezentanții celor trei autorități vamale și ai Misiunii Înalților Consilieri UE (EUHLAM).
Agenda întrevederii a inclus subiecte ce vizează intensificarea cooperării vamale în domeniile facilitării comerțului și antifraudă, implementarea măsurilor comune de eficientizare a interacțiunii interinstituționale, precum și schimbul de informații și bune practici între autoritățile vamale.
Directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Alexandru Iacub, a salutat prezența conducătorilor Autorității Vamale Române și a Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei la Chișinău, subliniind importanța acestui format trilateral pentru consolidarea cooperării vamale la nivel regional, în linie cu cele mai bune practici internaționale și angajamentele de implementare a agendei europene în domeniul vamal.
„Prin dialogul constant și colaborarea în format trilateral, ne asigurăm că măsurile comune contribuie efectiv la atingerea obiectivelor strategice de securizare a frontierelor și facilitarea comerțului internațional. Sincronizarea activităților și conlucrarea interinstituțională, atât pe componenta antifraudă, cât și pe capacitarea personalului vamal, prin crearea unei platforme comune de instruire adaptată la cele mai bune practici ale Uniunii Europene, sunt esențiale pentru fortificarea unui corp de funcționari bine pregătit și capabil să facă față provocărilor actuale. Angajamentul nostru față de valorile de integritate și profesionalism rămâne ferm, iar proiectele stabilite astăzi ne vor ajuta să atingem obiectivele propuse pentru o vamă modernă și sigură,” a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova.
Marcel Mutescu, președintele Autorității Vamale Române a menționat: „Întâlnirea trilaterală de astăzi a demonstrat încă o dată angajamentul asumat de România, Republica Moldova și Ucraina pentru îmbunătățirea și eficientizarea operațiunilor vamale transfrontaliere.
Ne dorim ca acest format de colaborare să devină unul recurent, o platformă de dialog și acțiune, care să permită schimbul rapid de informații și să asigure un flux comercial mai sigur pentru toate părțile implicate. Această colaborare activă este cheia unui viitor în care granițele noastre vor fi mai bine protejate și mai bine pregătite pentru provocările economice și de securitate ale regiunii”.
Vladyslav Suvorov, șeful adjunct al Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei, a comunicat: „Doresc să mulțumesc autorităților vamale ale Republicii Moldova și României pentru colaborarea constructivă și comunicarea constantă. Sunt convins că nivelul înalt al acestei cooperări va continua și în viitor. Avem proiecte importante pentru asigurarea unui flux ritmic în punctele de trecere, organizarea controlului comun, schimbul automatizat de informații și desfășurarea acțiunilor comune de combatere a încălcărilor reglementărilor vamale, care vor necesita eforturi reciproce pentru implementare. Întâlnirea noastră de astăzi este un nou pas pentru viitorul nostru vamal comun în Uniunea Europeană.”
În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii privind situația actuală în posturile vamale, perspectivele de extindere a controlului coordonat la frontiera dintre România și Republica Moldova și a celui comun la frontiera moldo-ucraineană, proiectele de modernizare a infrastructurii, precum și îmbunătățirea mecanismului de acționare coordonată în situații de criză.
Printre inițiativele discutate s-au numărat crearea unei platforme regionale de capacitare a celor trei autorități vamale, care să faciliteze furnizarea de expertiză în aplicarea legislației vamale europene și consolidarea capacităților profesionale, implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit și AEO, utilizarea inteligenței artificiale, consolidarea climatului de integritate și desfășurarea operațiunilor antifraudă comune.
De asemenea, s-au explorat oportunitățile de intensificare a cooperării trilaterale în domeniile chinologic, echipe mobile, analiza riscurilor și aplicarea legii, precum și organizarea evenimentelor comune de dezvoltare profesională pentru armonizarea eficientă a legislației naționale la cea a Uniunii Europene.
Agenda întrevederii a inclus vizite la Laboratorul vamal, Centrul de instruire și la Departamentul antifraudă și conformare ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova, unde oficialii din România și Ucraina s-au familiarizat cu activitatea și dotările tehnice ale acestora. Echipa de formatori din cadrul Centrului de instruire a prezentat programele de formare și perfecționare pentru funcționarii vamali, iar ofițerii echipelor mobile au făcut o demonstrație cu tehnica specială de control din dotare.
La finalul întrevederii, conducătorii autorităților vamale din România, Republica Moldova și Ucraina au reiterat angajamentul pentru o colaborare transfrontalieră activă, prin coordonarea acțiunilor comune și intensificarea eforturilor pentru asigurarea protecției frontierelor. S-au stabilit acțiuni concrete, inclusiv semnarea, până la sfârșitul anului curent, a Planului operațional pentru operațiunea vamală antifraudă în format trilateral, dezvoltarea platformei regionale de consolidare a capacităților și perfecționarea mecanismului de intervenție comună în situații de criză.
Serviciul relații publice și internaționale
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu