Azi, 09.04.2021, prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, va participa la întâlnirea dintre reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și reprezentanții principalelor categorii de operatori economici, care derulează activități comerciale în zonele turistice din județul nostru, în care consumatorii își vor petrece Sărbătorile Pascale. Întâlnirea
de azi face parte din acțiunile de informare și consiliere a mediului de afaceri realizate în cadrul„Caravanei de Prevenție și Consiliere", înființată special de ANPC și va avea loc începând cu ora 11:00 în sala de ședințe a Palatului Administrativ.Structura are ca principal
rol supravegherea pieței pentru ca drepturile consumatorilor să fie respectate
în toate regiunile României și are o misiune suplimentară, aceea de a se
asigura că operatorii economici cunosc noile reglementări impuse de schimbările legislative
apărute cu ocazia pandemiei de Covid-19, precum și modul în care acestea pot fi
cât mai bine respectate atât de agenții economici, cât și de consumatori.
Echipa ANPC va fi coordonată de președintele
Agenției, Claudiu Dolot, care se va întâlni, pe rând, cu reprezentanții
industriei hoteliere, ai celor din segmentul alimentației publice, precum și cu
cei din comerț, întâlnirile respectând toate regulile actuale legate de
distanțarea fizică, purtarea măștilor și de
numărul redus de participanți.
Oficialii ANPC vor prezenta, în
cadrul întâlnirilor, regulile generale, precum și pe cele impuse de pandemia cu
Covid-19, în ceea ce privește interacțiunea comercială cu consumatorii,
urmărind un schimb constructiv de păreri, concluziile asigurând condițiile
optime de derulare a actului comercial în timpul pandemiei.
Începând din luna aprilie, comisarii
care activează în cadrul „Caravanei de Prevenție și Consiliere" vor începe verificările, pe teren,
pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor, precum și drepturile
acestora sunt respectate, conform prevederilor legale, de către toți operatorii
economici.
Datorită regulilor epidemiologice în
vigoare și a faptului că numărul persoanelor prezente trebuie să fie redus, reprezentanții
mass-media vor primi un comunicat de presă după încheierea evenimentului.
BIROUL DE PRESĂ

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu