Bucureşti, 11 noiembrie 2020 - Peste 600 de oficii poștale își aşteaptă clienţii inclusiv sâmbătă, 14 noiembrie și duminică, 15 noiembrie, pentru ridicarea coletelor comandate. Totodată, livrarea va fi posibilă, la cerere, și direct la ușa destinatarului, în toate localitățile din țară.
Lista oficiilor cu program prelungit, în această perioadă, se regăseste pe site-ul companiei, accesând
link-ul: https://www.posta-romana.ro/gaseste-oficiu-postal.html. Totodată, coletele vor ajunge și direct la ușa clienților, în fiecare localitate din România prin rețeaua de transport dedicată. Expediţiile sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare, până la livrare.Pentru a face față vârfului de activitate din
această perioadă, Poşta Română s-a pregătit, atât din punct de vedere logistic,
cât și al personalului implicat, să poată susţină, zilnic, livrarea a peste
100.000 de colete, începând cu data de 13 noiembrie.
De asemenea, compania a extins serviciul de SMS și
anunță destinatarul printr-un mesaj în momentul în care expediția ajunge în
oficiul ales de client sau când livrarea la ușa acestuia se apropie. SMS-ul
conține numărul AWB al trimiterii, numărul şi programul oficiului poştal,
precum şi suma de plată ramburs, dacă nu a fost deja achitată online, cu
cardul.
Coletele conţinând comenzile efectuate în perioada
Black Friday şi livrate în oficii vor fi păstrate până la 10 zile
calendaristice, de la data sosirii în unitate, în funcție de opțiunea
expeditorului. De asemenea, clientul are posibilitatea deschiderii coletului
pentru verificarea conţinutului. Totodată, destinatarul are posibilitatea de a
returna coletul, timp de 30 de zile, prin intermediul celor peste 600 de
subunități dedicate.
“Este un moment bun să demonstrăm clienţilor noştri
că Poşta Română oferă servicii de calitate şi eficiente. Le recomandăm tuturor
cumpărătorilor de Black Friday să apeleze cu încredere la serviciile Poştei
Române. Suntem un partener serios şi consecvent, atât pentru companii, cât şi
pentru persoane fizice“, Horia Grigorescu, Director General

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu