Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 18 aprilie 2022

201 locuri de muncă în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 15.04.2022

Agentie locala Meserie Nr loc
de munca

Prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial


Având în vedere numărul mare de persoane care practică activităţi de pescuit în fluviul Dunărea, în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră Caraș-Severin, vă informăm asupra următoarelor aspecte de natură legislativă:

În luna martie a.c., a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 295/2022Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale  nr 57 din 10.03.2022 privind stabilirea perioadelor și zonelor de  prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie și refacere biologică a resurselor acvatice vii  în anul 2022.

Astfel în

Programul de lucru al Poştei Române în perioada Sărbătorilor Pascale


Compania Naţională Poşta Română le aduce la cunoştinţă clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale Ortodoxe.

         Programul anunţat este

duminică, 17 aprilie 2022

Cetățean afgan, arestat preventiv pentru trafic de migranți

În cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare -Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara - au depistat, în zona de competenţă, unsprezece cetăţeni din India și Pakistan, care au încercat să intre ilegal în

Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Paștelui Catolic

"Sărbătoarea Învierii Domnului este prilej de reflecție și de speranță pentru credincioșii romano-catolici, reformați, evanghelici lutherani și unitarieni din țara noastră și pentru credincioșii din întreaga lume care vor sărbători Paștele Catolic.

Le

Creștinii romano-catolici, protestanți și reformați sărbătoresc Paștele - HRISTOS A ÎNVIAT!



Credincioşii romano-catolici, protestanţi şi reformaţi sărbătoresc duminică, Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine, care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în

Ortodocşii sărbătoresc Floriile


Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in

sâmbătă, 16 aprilie 2022

Noi măsuri pentru asigurarea asistenței medicale începând cu luna aprilie 2022

La propunerea Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Guvernul României a aprobat astăzi, 14 aprilie 2022, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru

2 persoane urmărite internaţional, depistate şi arestate

La data de 13 aprilie 2022, în urma investigaţiilor derulate de poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi a cooperării internaţionale, au fost depistaţi şi reţinuţi 2 cetăţeni

Locuri de muncă vacante în rețeaua EURES

 

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România,624 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Alți 67 de donatori au participat la campania “Donează parte din viața ta”

București, 15 aprilie – Campania “Donează parte din viața ta” continuă să salveze vieți la nivel național. În luna aprilie, aproximativ 70 de angajați ai Poștei Române din mai multe județe ale țării au reușit să doneze la centrele județene de transfuzie sanguină peste

vineri, 15 aprilie 2022

25 de persoane implicate într-un accident rutier

 Astăzi, 15.04.2022, ora 13:46 prin SNUAU-112, dispeceratul ISU Caras-Severin a fost anunțat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, localitatea Teregova, cu implicarea a două microbuze și a unui autoturism.  Având în vedere numărul potențial mare de victime, s-a

InfoCons te informează cu privire la achiziţionarea peştelui şi produselor din peşte! Descarcă Aplicaţia GRATUITÄ‚ InfoCons, află ce mănânci!

InfoCons te informează cu privire la achiziţionarea peştelui şi produselor din peşte! Descarcă Aplicaţia GRATUITÄ‚ InfoCons, află ce mănânci!

În duminica Floriilor, consumatorii care ţin Postul Mare al Paştelui, care de altfel este şi cel mai mare post din an, au dezlegare la peşte. Altfel spus, consumatorii care ţin post pot mânca peşte în această zi. Dar la ce trebuie să fie atenţi?! InfoCons vine în sprijinul acestora cu câteva informaţii utile de

Republica Ungaria - Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj în perioada sărbătorilor pascale



Atenţionare de călătorie

Republica Ungaria - Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj în perioada sărbătorilor pascale

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să se deplaseze în Ungaria că, în perioada sărbătorilor pascale (15-18 aprilie 2022), autorităţile locale vor impune restricţii de circulaţie pentru

Spațiul Privat Virtual are două milioane de utilizatori

 Două milioane de contribuabili sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV), un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia se pot depune declarații sau cereri, solicita documente sau verifica situația fiscală proprie etc. Transmiterea documentelor prin mediul electronic economisește atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.
        Reamintim că

joi, 14 aprilie 2022

Poșta Română, colaborare cu DGASMB pentru donații către refugiații ucraineni

București, 14 aprilie 2022 – Peste 1.500 de produse ajunse în proprietatea Poștei Române, după ce au fost abandonate în relația dintre expeditor și destinatar, au fost donate, astăzi, Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), instituție care, în această perioadă, își concentrează activitatea pe ajutorarea refugiaților ucraineni ajunși în București.  

Potrivit normelor și procedurilor poștale aflate în vigoare, coletele nerevendicate de către expeditor, după avizare, și abandonate și de către destinatar, au devenit

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste1.400 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19)

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.477 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 125 mai puţin faţă de ziua anterioară. 197 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total ci a celor noi

Campania națională „Curățăm România”

 

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022 campania națională Curăţăm România, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

„Curățăm România!” este

NOUTATE LEGISLATIVĂ: LEGEA 85/2022 - DRUMURI PENTRU CICLIŞTI

 
NOUTATE LEGISLATIVĂ: LEGEA 85/2022 - DRUMURI PENTRU CICLIŞTI


În Monitorul Oficial 366/13/04.2022 s-a publicat Legea 85/2022 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru

miercuri, 13 aprilie 2022

Campanii gratuite de testare, stadializare şi direcţionare la tratament a pacienţilor cu boli hepatice

Universitatea de Medicina şi Farmacie "Grigore T.Popa" din Iaşi, împreună cu Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta "Sf. Spiridon" Iaşi lansează Campania de informare, educare şi conştientizare printr-o serie de evenimente judeţene ce anunţă campanii gratuite de testare, stadializare şi direcţionare către tratament a pacienţilor cu boli hepatice în judeţele

Primul hub de comunicare în sănătate din România, HealthHUB, va crea exclusiv conţinut fundamentat ştiinţific şi pe înţelesul oamenilor

Medici, jurnalişti, influenceri, platforme online, pagini de social media, creatori de conţinut scris, audio şi video se reunesc în primul hub de comunicare în sănătate din România, HealthHUB. Scopul HealthHUB este să creeze doar conţinut despre sănătate fundamentat pe cercetări ştiinţifice, validat de medici şi scris pe înţelesul tuturor.

În formula de

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste1.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19)

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 465 mai puţin faţă de ziua anterioară. 172 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi

Dublă sărbătoare la TVR 2, Paştele pentru catolici şi Floriile pentru ortodocşi

 
Programe speciale la TVR 2 cu ocazia sărbătorii cu dublă însemnătate pentru creştini: prima zi de Paşte pentru romano-catolici şi Duminica Floriilor pentru ortodocşi.

În acest sfârşit de săptămână, TVR 2 a pregătit transmisiuni directe şi programe speciale dedicate ambelor sărbători creştine. Şi în acest an se respectă tradiţia, iar TVR 2 va transmite în direct de la Vatican atât slujba "Vigilia Pascala", cât şi mesajul Papei "Urbi et Orbi" de la balconul central al bazilicii "Sfântul Petru", cu ocazia Paştelui catolic.

Nu vor

Entuziasm studențesc la cea doua ediție a PoliCult

Restaurantul Universitar Politehnica a găzduit luni, 11 aprilie 2022, concursul de cultură generală PoliCult, organizat de studenții anului II ai Specializării Comunicare și Relații Publice, din cadrul Facultății de Științe ale Comunicării a UPT. Evenimentul a fost adresat tuturor studenților din Universitatea Politehnica Timișoara și, spre bucuria organizatorilor, 17 echipe a câte 4 concurenți au răspuns invitației.

PoliCult, ediția a II-a, a reprezentat un

marți, 12 aprilie 2022

21 percheziţii domiciliare în judeţele Caraş - Severin, Timiş şi Dolj

 
La data de 12.04.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Caraş - Severin împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş - Severin au efectuat 21 percheziţii domiciliare în judeţele Caraş - Severin, Timiş şi Dolj, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID -19)

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.067 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID -19), cu 1.041 mai multe faţă de ziua anterioară. 253 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi

ANAF derulează, în 2022, proiecte pilot în vederea stimulării conformării voluntare

Agenția Națională de Administrare Fiscală intensifică, în anul 2022, activitățile de îndrumare și asistență în domeniul fiscal, manifestându-și în acest sens rolul activ pentru sprijinirea contribuabililor în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale ce le revin.

Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează trei Proiecte pilot privind stimularea conformării voluntare, dedicat persoanelor fizice, care se vor concentra pe educarea și informarea contribuabililor despre obligațiile fiscale. Obiectivele acestora sunt creșterea gradului de informare și stimularea conformării fiscale voluntare a contribuabililor persoane fizice, pentru următoarele categorii de contribuabili:

luni, 11 aprilie 2022

Cetățean român cercetat pentru trafic de migranți și pentru lovirea cu mașina a unui polițist de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au depistat șaisprezece cetăţeni străini într-un imobil din Timișoara. Cetățeanul român care transporta migranții la

Peste 1.000 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 în ultimele 24 de ore


 În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID -19), cu 114 mai multe faţă de ziua anterioară. 123 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi

Tinerii sunt aşteptaţi să se înscrie pentru Programul oficial de Internship al Guvernului României - ediţia a IX-a, 2022


 Guvernul României dă startul înscrierilor pentru Programul oficial de Internship, ediţia a IX-a, care se va desfăşura în perioada 11 iulie - 9 septembrie 2022 şi în cadrul căruia 150 de studenţi şi absolvenţi ai formelor de învăţământ din România şi din străinătate vor putea să

Carduri de transport în comun, vândute în oficiile Poştei Române

Bucureşti, 11 aprilie 2022 - Poşta Română a început comercializarea, prin subunităţile poştale din Bucureşti şi judeţul Ilfov, de carduri preîncărcate, valabile pe mijloacele de transport în comun din aria

Accident foarte grav pe DN 6, între localitățile Plugova și Mehadia

 În cursul nopții, în jurul orei 03.00, pe DN 6, între localitățile Plugova și Mehadia, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 ansambluri de vehicule, soldat cu

duminică, 10 aprilie 2022

Ședința extraordinară a CJCS, marți, 12 aprilie 2022

Președintele Romeo-Dan Dunca a dispus convocarea Consiliului Județean Caraș-Severin în ședință extraordinară pentru data de 12 aprilie 2022, ora 11.00, următoarele proiecte fiind incluse pe ordinea de zi:

Nu a rămas indiferent și a intervenit pentru înlăturare unei situații ce putea avea consecințe grave

Un jandarm, aflat în timpul liber, a observat de pe geamul imobilului unde locuiește un tânăr care lovea în repetate rânduri o persoană cu dizabilități. 

Subofițerul nu a rămas indiferent, a apelat dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin și a solicitat sprijinul grupei de intervenție. Până la sosirea acesteia, colegul nostru a coborât din locuință, și-a declinat identitatea și a intervenit pentru

Șase cetățeni indieni depistați de către polițiștii din cadrul S.P.F. Naidăș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș au depistat, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, șase cetăţeni din India care doreau să ajungă la

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 912 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19)

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 912 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 539 mai puţine faţă de ziua anterioară. 102 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi

STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL DROGURILOR 2022 - 2026, APROBATĂ DE GUVERNUL ROMÂNIEI

 În cadrul Şedinţei de Guvern de miercuri, 16 martie a.c., au fost adoptate, printr-o Hotărâre, Strategia naţională în domeniul drogurilor (SNDD) 2022 - 2026 şi Planul de acţiune aferent pentru implementarea SNDD 2022 - 2026, documentul programatic fiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Conform

ASF: Atenţie la entităţile neautorizate din domeniul asigurărilor



Autoritatea de Supraveghere Financiară avertizează că, în ultima perioadă, au fost active la nivelul pieţei de asigurări din România, cu precădere pe clasa 15 de
asigurări - Garanţii, mai multe entităţi care nu sunt autorizate să desfăşoare activitate de asigurare.

Din acest motiv, vă recomandăm ca, înainte de încheierea unor contracte/poliţe de asigurare, să verificaţi dacă:

sâmbătă, 9 aprilie 2022

Începe depunerea cererilor de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină folosită în agricultură, aferente trimestrului I al anului 2022

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează beneficiarii că pot depune la APIA Cereril de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente trimestrul I al anului 2022 (perioada 01.01.2022 - 31.03.2022), în

Cu mic, cu mare, timișorenii au pedalat la prima ediție POLI BIKE CHALLENGE

Peste 300 de timișoreni, un număr record, s-au înscris la startul primei ediții a competiției cicliste a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment organizat în data de 9 aprilie 2022 de Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Velocitas, Corratec, Tazz și Primăria Timișoara, și înscris în calendarul Federației Române de Ciclism. Competiția a fost organizată în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara.

Competiția a

Cetățean turc cercetat pentru trafic de migranți

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat în zona de competenţă  zece cetăţeni turci, care au încercat să intre ilegal în Romania din Serbia, sprijiniţi de un

Poșta Română sprijină strategic acțiunile umanitare ale bpost organizate în beneficiul cetățenilor din Ucraina

București, 8 aprilie 2022 – Poșta Română a finalizat, ieri, cu succes, la Punctul de Trecere al Frontierei Halmeu – județul Satu Mare - acțiunea de suport logistic oferit operatorului poștal belgian, bpost, pentru transferul a peste

215 locuri de munca in judetul Caras-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE 

Agentie locala/ Meserie/ Nr loc de munca

vineri, 8 aprilie 2022

Poșta Română a reciclat 55 de tone de echipamente IT&C

București, 8 aprilie 2022 – Aproape 55 de tone de echipamente IT&C, aparatură electrică și electronică (DEE-uri) au fost predate de Poșta Română procesatorilor specializați, în vederea reciclării. Acțiunea face parte din

Timișorenii pedalează la POLI BIKE CHALLENGE. Număr record de înscrieri la prima ediție a competiției

În contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara organizează sâmbătă, 9 aprilie 2022, prima ediție a POLI BIKE CHALLENGE, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Velocitas, Corratec, Tazz și Primăria Timișoara, evenimentul fiind înregistrat și în calendarul Federației Române de Ciclism.

Competiția are

Peste 117 milioane de euro plătiți beneficiarilor PNDR de la sfârșitul lunii martie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a autorizat și a plătit, în perioada 31 martie – 5 aprilie, fonduri europene în valoare totală de 117,90 milioane euro pentru beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) care au semnat angajamente pentru măsurile de mediu și climă, precum și contracte de finanțare pentru investiții.

Pentru beneficiarii

Campania de ecologizare "Curăţăm România"

 

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a dat startul campaniei naţionale de ecologizare a zonelor afectate de deşeuri „Curăţăm România”, care se desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

„Curățăm România!” este

joi, 7 aprilie 2022

Activitatea pe luna martie a inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin

În luna martie 2022, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au desfăşurat 243 controale, fiind dispuse angajatorilor 368 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate.

Au fost

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI SĂRBĂTOREȘTE 141 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ

Polițiștii de imigrări celebrează astăzi, 7 aprilie, 141 de ani de la semnarea, de către Regele Carol I, a primului act normativ care reglementa regimul străinilor în România - „Legea asupra streinilor“ publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din anul 1881. Momentul a devenit unul de importanță deosebită pentru fiecare polițist de imigrări, ocazie cu care, în semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute în activitate, devotamentul, munca şi efortul depuse, au fost acordate distincţiile ,,Polițistul Anului” și ,,Structura Anului”.

Anul acesta, ziua

Cât durează să îndrepți o lacună legislativă


Au trecut fix doi ani de la sesizările APADOR-CH, făcute către Parlament și AVP, pentru introducerea în Legea poliției a unei durate maxime a măsurii conducerii unei persoane la sediul poliţiei (măsură privativă de libertate similară, în esență, cu reținerea) 

Parlamentul a