Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 13 septembrie 2026

Peste 2.100 de sancțiuni și 124 de permise reținute pe autostrăzi: Razie de amploare a Poliției Române

​Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au desfășurat, în perioada 31 august – 6 septembrie 2026, o serie de acțiuni intensive pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului. În urma neregulilor constatate pe șoselele de mare viteză, polițiștii au aplicat 2.133 de sancțiuni contravenționale, au constatat 15 infracțiuni, au reținut 124 de permise de conducere și au retras 105 certificate de înmatriculare.

​Principalele abateri depistate în trafic

  • ​Viteză excesivă: 609 sancțiuni contravenționale (dintre care 65 au dus la reținerea permisului);
  • ​Neutilizarea centurii de siguranță: 212 sancțiuni;
  • ​Timpi de odihnă și tahograf: 172 de sancțiuni pentru nerespectarea perioadelor de conducere, pauze și folosirea aparatelor de înregistrare;
  • ​Starea tehnică și ITP: 20 de sancțiuni pentru lipsa ITP și 13 pentru defecțiuni tehnice;
  • ​Alte abateri: 18 sancțiuni pentru oprire nejustificată pe banda de urgență și 6 pentru depășire neregulamentară.

​Viteze de peste 200 km/h și amenzi usturătoare

​Printre cazurile reprezentative identificate de polițiștii de la autostrăzi se numără:

  • ​Peste 220 km/h pe Autostrada A3 (Turda – Borș): La data de 2 septembrie 2026 (ora 19:09), la km 16 (sectorul Câmpia Turzii – Nădășelu), un șofer a fost înregistrat de radar rulând cu 223 km/h pe un sector de drum cu limită de 130 km/h. Conducătorul auto a primind o amendă contravențională și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
  • ​Croat prins cu 204 km/h pe Autostrada A1 (Deva – Nădlac): La data de 5 septembrie 2026, la km 570, un cetățean croat a fost depistat conducând cu 204 km/h. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.946,25 lei și suspendarea permisului pentru 120 de zile.
  • ​Nereguli la transportul de marfă pe Autostrada A7 (Mizil – Săbăoani): La data de 5 septembrie 2026 (ora 21:25), la km 204, polițiștii au oprit o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, al cărei șofer avea certificatul de pregătire profesională expirat. Șoferul a fost amendat, iar firma deținătoare a primit o sancțiune contravențională în valoare de 6.000 de lei, conform H.G. nr. 1317/2023.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu