Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 30 de intervenții în ultimile două zile.
Accident rutier
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17:00, s-a produs un accident rutier în localitatea Ticvaniu Mare, în care a fost implicat un autoturism. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de pompieri Oravița. Salvatorii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul producerii evenimentului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Misiuni de prim ajutor
În perioada de referinţă, s-au înregistrat 29 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații pentru asistența persoanelor aflate în dificultate.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu