Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 5 ianuarie 2025

Începând de săptămâna viitoare vremea va fi frumoasă în toată țara

Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima decadă a lunii ianuarie.

Potrivit Prognozei pentru săptămâna următoare, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei de luni în Maramureş, Transilvania şi Moldova, unde izolat va ploua slab, iar în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, cu rafale în general de 60...80 km/h în special în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni, dar local la cote mai reduse, pe parcursul zilei şi în vest, nord-vest şi sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între 7 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5...-3 grade în estul Transilvaniei şi 8...9 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă.

Marţi, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări din a doua parte a zilei în vestul, nordul, centrul şi sud-vestul ţării unde va ploua, iar la altitudini mari în nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în vest şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor situa în general între 9 şi 15 grade, iar cele minime între -2 şi 7 grade. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

Şi în Bucureşti vremea va continua să se încălzească, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade. Îndeosebi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri, valorile termice se vor situa mult peste cele specifice datei, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade. Cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă şi în nord-vest. Pe arii restrânse dimineaţa şi noaptea se va forma ceaţă.

În Capitală, în 8 ianuarie, temperatura maximă se va situa în jurul a 14 grade, iar cea minimă va fi de 1...3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu