În urma verificărilor s-a constatat că acesta nu respecta scopul pentru care i-a fost acordată viza de intrare în România, fapt ce a dus la revocarea acesteia și emiterea unei decizii de returnare sub escortă.
În timpul procedurilor, bărbatul a solicitat o formă de protecție în România și a fost transferat la Centrul de Cazare a Solicitanților de Azil București, până la clarificarea situației.
În aceeași zi, polițiștii de imigrări din București au depistat în ședere ilegală doi bărbați din Turcia și Vietnam.
Pe numele străinului din Turcia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 lei.
Din verificări a reieșit că, pe numele străinului din Vietnam, polițiștii de imigrări din Vaslui au emis în luna octombrie a acestui an o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară, însă acesta nu o respectase. Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost escortată până la punctul de trecere a frontierei, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu